„Moartea subită”, fenomenul care îngrijorează lumea medicală. Legătura cu decesul sportivei Alessia Maria Raiciu

Sursa foto: Arhiva EvZ

Moartea baschetbalistei Alessia Raiciu, în vârstă de 18 ani, atrage atenția asupra unui fenomen care afectează persoanele de până la 40 de ani. Cunoscut drept sindromul morții subite, acest fenomen provoacă moartea a 210.000 de tineri în fiecare an, în Statele Unite. Medicii transmit că în cele mai multe situații inima tinerilor se oprește brusc și nici măcar autopsia nu poate determina cauza exactă a decesului.

Medicul Tudor Ciuhodaru a vorbit despre cauzele care ar putea sta la baza acestui fenomen, al morți subite. El a arătat că acest fenomen este de trei ori mai prezent în cazul tinerilor sportive, decât la cei care nu fac mișcare.

„Paradoxal, morțile subite la sportivi sunt de 3 ori mai numeroase decât la tinerii sedentari. Și, deși sportul ar trebui să reprezinte un factor de protecție pentru sănătate, numărul de cazuri înregistrate în rândul sportivilor este mult mai mare. Iar principala cauză sunt aceste tulburări de ritm, fie că vorbim despre fibrilație ventriculară, fie că vorbim despre tahicardie ventriculară”, a explicat Tudor Ciuhodaru.

Potrivit spuselor sale, astfel de situații survin în urma unor afecțiuni cardiace, fie că au fost sau nu diagnosticate.

„Și aproape 1 din 200.000 de sportivi de performanță fac o astfel de situație și să știți că evoluția este dramatică, rapidă spre deces. Ele survin în general pe fondul unor afecțiuni cardiace, fie că vorbim despre cele congenitale, fie că dobândite, care nu au fost diagnosticate, nu au putut fi diagnosticate în timp real. Dar să știți că mai sunt și alte mecanisme implicate”, a mai arătat medicul.

Sursa: observatornews

Afecțiunile care provoacă moartea subită

Medicul Tudor Ciuhodaru a arătat ce s-ar putea întâmpla, exemplificând cu un caz pe care l-a avut sub monitorizare.

„Se poate vorbi despre o ruptură de anevrism de aortă, de o ruptură unui anevrism cerebral. Am avut chiar ieri o pacientă de 36 de ani pe care am primit-o la Spitalul Clinic de Urgență Nicolae cu prima sănătate aparentă, cu ruptura unui anevrism cerebral de care evident nu știa nimic. Mai putem vorbi și despre alte mecanisme: deshidratare, febră, tulburări electrolitice, hiper-agregare plachetară, sarcoidoză, spasmul coronarian, diverse alte sindroame”, a spus Tudor Ciuhodaru.

După lungi perioade de cercetare, specialiştii au ajuns la concluzia că afecţiunile care provoacă moarte subită au legătură cu inima şi pot fi descoperite în timpul vieţii. De câtva timp, au apărut mai mulți susținători ai unei teorii care leagă sindromul morții subite de vaccinarea anti- COVID.

Decesul baschetbalistei Alessia Maria Raiciu

Alessia Maria Raiciu a decedat chiar în ziua în care împlinea 18 ani. În luna aprilie tânăra nu şi-a putut desfășura activitățile sportive cel mai probabil din cauza unor probleme de sănătate. Federația Română de Baschet a transmis că tânăra ar fi murit în somn şi că avea anevrism.

„Cel mai frecvent, în moartea subită poate fi infarct miocardic, miocardopatie hipertrofică sau tulburare majoră de ritm. Nu toate aceste afecțiuni preexistente se pot observa la investigațiile de rutină care se fac pentru sportivi, ci ele pot fi latente sau oculte, motiv pentru care se poate ajunge în această situaţie nefericită de moarte subită”, a spus Pompiliu Popescu, medic sportiv.

Deşi avea doar 18 ani Alessia Maria Raiciu a obținut mai multe medalii la campionatele naționale de tineret alături de CS Olimpia București și a bifat mai multe prezențe în Liga Națională de Baschet Feminin, alături de Agronomia București, după cum relatează Antena 3.