Un an de la moartea Reginei Elisabeta a II-a. Regele Charles a făcut public un portret cu mama sa

Regina Elisabeta a II-a. Sursa foto: Twitter

Regele Charles al III-lea a dezvăluit un portret al Reginei Elisabeta a II-a, marcând astfel un an de la trecerea Majestății Sale în neființă. Portretul a fost realizat de fotograful Cecil Beaton în 1969.

Regina Elisabeta a II-a a murit la 96 de ani, pe 8 septembrie 2022. În semn de omagiu, Regele Charles și regina consoartă au petrecut noaptea la Castelul Balmoral, locul unde a murit regina.

Un an de când a murit Regina Elisabeta a II-a

Vineri, membrii familiei se vor aduna acolo pentru a comemora viața Majestății Sale. Cu toate acestea, este de menționat că nu toți membrii familiei vor participa la eveniment. Inclusiv Prințul Andrew, Prințul Edward, Prințesa Anne, Prințul William și Prințul Harry.

Pentru a marca prima aniversare a morții Majestății Sale și urcarea mea pe tron, ne aducem aminte cu mare bucurie de viața ei lungă, serviciul devotat și tot ceea ce a însemnat pentru mulți dintre noi.

Sunt profund recunoscător, de asemenea, pentru iubirea și susținerea de care am avut parte eu și soția mea de-a lungul acestui an în timp ce facem tot posibilul să fim în serviciul vostru”, este mesajul transmis de Regele Charles alături de portret.

Regina Elisabeta a II-a. Sursa: royal.uk

Încoronarea Reginei

În 1952, starea de sănătate fragilă a regelui George al VI-lea l-a determinat să renunțe la un turneu în țările din Commonwealth.

În locul său, prințesa moștenitoare Elisabeta și soțul ei, prințul Philip, au preluat acest rol. Ei au plecat în turneu la data de 31 ianuarie 1952.

Câteva zile mai târziu, la 6 februarie 1952, prințesa a primit vestea decesului tatălui ei. Și, în același timp, a preluat tronul în timpul unei vizite oficiale în Kenya, prima destinație a turneului în țările din Commonwealth.

Într-un moment de tranziție rapidă, ea a renunțat la titlul de prințesă Elisabeta și a devenit regina Elisabeta a II-a. Noul suveran al Marii Britanii a fost întâmpinat la aeroport de prim-ministrul Sir Winston Churchill și de alți oficiali.

Asta înainte de a se întoarce la Clarence House, unde a fost ridicat pentru prima dată stindardul regal în timpul domniei sale.

Statutul său a fost oficial recunoscut la data de 8 februarie, în cadrul Consiliului de Acseniune convocat la Palatul St. James din Londra.

Ulterior, s-a confirmat oficial că ceremonia de încoronare a reginei Elisabeta a II-a urma să aibă loc la data de 2 iunie 1953, în cadrul Westminster Abbey. Pregătirile pentru acest eveniment grandios, care au durat 15 luni, au demarat imediat. Asigurându-se că fiecare detaliu a fost pus la punct cu mare atenție.

Lucruri din viața Reginei Elisabeta a II-a pe care puțini le cunosc

Printre aspectele mai puțin cunoscute ale vieții Reginei Elisabeta a II-a se numără obiceiul de a merge prin Palatul Buckingham pentru a stinge luminile uitate aprinse. Avea o pasiune pentru telenovele și îi plăcea să savureze mese simple din caserole.

Aceasta avea un umor subtil și o latură jucăușă. Un moment remarcabil a avut loc în 2012, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra. Atunci când Regina Elisabeta și câinii săi au devenit vedete într-un moment plin de farmec orchestrat de regizor.

Datorită afecțiunii sale pentru actorul Daniel Craig, pe care l-a lăudat public, Regina Elisabeta a II-a a primit întreaga echipă în apartamentele regale și chiar a dat replica fermecătorului James Bond.

„- Bună seara, domnule Bond!

- Bună seara, Majestatea Voastră!”.

Monarhul a fost subiectul a peste 130 de portrete, iar Muzeul Madame Tussauds a creat 23 de statui distincte ale reginei.

Cu un total de 30 de nepoți, Regina a scris aproximativ 3,5 milioane de scrisori sau răspunsuri pentru supușii săi. Primul ei e-mail a fost expediat în 1976, de la o bază militară

În 1997, a lansat site-ul oficial al monarhiei, în 2007 a introdus canalul de YouTube al palatului, a debutat pe Twitter în 2009, iar pe Facebook în 2010.