Moartea pluteşte în aer.
China este sufocată de un nor de poluare care acoperă aproape o zecime din suprafața țării, iar situația este așteptată să se înrăutățească după ultimele rapoarte de vineri, informează AFP, citată de Agerpres.
Cel puțin 23 de orașe din nordul țării au emis "alerte roșii" de poluare, iar mai multe școli au fost închise, conform agenției de presă Xinhua.
Luni dimineața, în a patra zi a alertei, nivelul micro-particulelor fine (sub 2,5 microni) pe metru cub de aer se situa în jurul valorii de 200 (mai puțin decât era prevăzut), conform măsurilor furnizate de Ambasada Statelor Unite la Beijing.
Cifra rămâne însă de opt ori mai mare decât nivelul recomandat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Norul de poluare pare extrem de dens în orașul-port Tianjin, aflat la 100 de kilometri est de Beijing, unde 180 zboruri au fost anulate de la începutul alertei. Şi spitalele din oraș se confruntă cu un aflux în creștere de pacienți cu boli respiratorii.
Poluarea atmosferică din China este cauzată în principal de arderea cărbunelui utilizat pentru încălzire.