Decesul fiului preferat al lui Osama Bin Laden reprezintă o pierdere limitată pentru gruparea teroristă.
Decesul lui Hamza, anunțat de către responsabili americani, dar nu încă confirmat oficial, lasă conducerea grupării intactă, sub direcția egipteanului Ayman al-Zawahiri. „Se pare că Al-Qaida nu a făcut decât să-l plaseze pe Hamza în centrul misiunilor de propagandă, în timp ce se familiariza cu bazele de comandament ale Al-Qaida”, a estimat Barak Mendelsohn, profesor asociat la universitatea Haverford din Pennsylvania. „Însă asocierea lui la sarcini operaționale semnificative rămâne incertă”, a adăugat el, citat de AFP.
Prezentat ca moștenitorul fondatorului Al-Qaida, Osama Bin Laden, Hamza ar fi fost ucis într-un raid aerian, potrivit presei americane, dar circumstanțele decesului său și rolul jucat de SUA în eliminarea lui rămân imprecise.
Pentru ONU și pentru guvernul american, Hamza Bin Laden era o persoană periculoasă, susceptibilă să participe la reconstrucția unei organizații teroriste slăbită de războiul antitero dus de americani după 11 septembrie, și mai recent concurată puternic de ISIS.
Washington a oferit în luna februarie o recompensă ce putea atinge un milion de dolari pentru orice informație care ar duce la capturarea lui Hamza. Comitetul de sancțiuni al ONU contra ISIS și Al-Qaida a adăugat numele lui Hamza Ussama Muhammad Bin Laden, născut la 9 mai 1989 în Arabia Saudită, pe lista persoanelor supuse înghețării internaționale a bunurilor lor și interdicției de călătorie.
„A fost desemnat (în august 2015) de către actualul șef al Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, ca membru oficial al Al-Qaida” și „considerat ca cel mai probabil succesor al lui al-Zawahiri”, a adăugat ONU.
Al-Qaida nu a făcut nici un comentariu după ce americanii au anunțat decesul lui Hamza. „Ceea ce este neobișnuit, este foarte rar ca gruparea să nu facă elogii funebre la dispariția unui lider”, a estimat Katherine Zimmerman, expertă în terorism la American Entreprise Institute. „Hamza devenise într-o anumită manieră o voce a conducerii Al-Qaida, se exprima cu privire la jihadul global și ce trebuiau să facă musulmanii pentru a susține această luptă”, a adăugat Zimmerman.
Dar nimic nu dovedește că Hamza a acces la funcții superioare celei a unui mesager suceptibil să atragă tineri potențial jihadiști, în contextul concurenței grupării Stat Islamic.
Hamza Bin Laden era deseori considerat „prințul moștenitor al jihadului”. Documente din 2015 arată că Osama Bin Laden dorea ca Hamza să-i succeadă în fruntea jihadului mondial anti-occidental.
Bruce Hoffman, expert in contraterorism la Council on Foreign Relations, estimează că Al-Qaida nu ar trebui să fie afectată de dispariția fiului fondatorului ei.
Potrivit lui Hoffman, rețeaua a întreprins, sub conducerea lui Ayman al-Zawahiri, o meticuloasă muncă de reconstrucție, via „francize” în Asia sau în vestul Africii, pentru a umple vidul creat de dezintegrarea ISIS. „Al-Qaida a supraviețuit morții fondatorului ei. Sunt sigur că poate gestiona situația și să supraviețuiască și după moartea lui Bin Laden junior”, a afirmat expertul.