Moartea lui George Floyd, reclasificată drept omor

Procurorul general din Minnesota a decis să înăsprească acuzațiile împotriva lui Derek Chauvin, polițistul aflat la originea decesului lui George Floyd.

Derek Chauvin este acuzat de crimă de gradul doi, echivalentul omuciderii fără premeditare, a anunțat miercuri senatoarea democrată de Minnesota, Amy Klobuchar.

De complicitate la crimă de gradul doi au fost acuzați și trei agenți de poliție prezenți în momentul în care Derek Chauvin l-a arestat pe George Floyd.

Alți trei polițiști implicați în arestarea lui Floyd nu au fost inculpate până în present.

Omorul de gradul doi este pedepsit cu 40 de ani de închisoare, în timp ce omorul de gradul trei este pedepsit cu 25 de ani de închisoare.

Moartea lui George Floyd,la 25 mai, a stârnit un val de proteste masiv în Statele Unite împotriva „atacurilor rasiste” violente atribuite poliției, urmate de alte proteste în întreaga lume.

Familia lui Floyd salutat agravarea acuzațiilor aduse polițiștilor, într-o declarație a avocatului familiei, Ben Crump. „Acesta este un pas important pe drumul către justiție”, au comentat apropiații lui Floyd, scrie Ouest-France.

Derek Chauvin, un polițist  de 44 de ani care și-a ținut genunchiul pe gâtul lui George Floyd (46 de ani) provocându-i decesul, a fost destituit din poliție, arestat și acuzat de crimă de gradul trei.

Incidentul a avut loc în timpul arestării lui Floyd în Powderhorn, un cartier de la sud de centrul orașului Minneapolis.

Arestarea a fost făcută după ce Floyd ar fi încercat să folosească o bancnotă de 20 de dolari într-un magazin, pe care un angajat a identificat-o ca fiind falsificată. Poliția a declarat că Floyd „a rezistat fizic”.

Înregistrarea video a unui martor, în care se arată că Floyd arestat repetând „Vă rog”, „Nu pot respira” și „Nu mă omorâți”, a fost larg difuzată pe platformele de socializare și difuzată de mass-media.

Pe de altă parte, medical legist care a efectuat autopsia lui Floyd a declarant că a descoperit Fentanil în sângele acestuia, un puternic opiaceu, scrie Agerpres.

Acest afro-american de 46 de ani a făcut un „stop cardiac şi pulmonar” din cauza imobilizării sale de către forţele de ordine, a detaliat medicul legist al comitatului Hennepin într-un comunicat.

În raportul său, el menţionează „alţi parametri importanţi: arteroscleroza şi hipertensiune arterială; intoxicare cu fentanil; utilizare recentă de amphetamine”.

Până atunci, medicul legist oficial asigura că nu deţine „probe fizice care să susţină diagnosticul de asfixiere traumatică sau de strangulare”.

„Efectul combinat al arestării şi al imobilizării lui Floyd de către poliţie, antecedentele sale medicale şi prezenţa potenţială a unor substanţe psihoactive în corpul său au contribuit probabil la moartea lui”, a declarat el într-un raport preliminar.

Rezultatele definitive au fost făcute publice doar după ce avocaţii familiei au prezentat rezultatele unei autopsii efectuate de experţi independenţi pe care îi mandataseră.