Un editorial Michel Santi în La Tribune.

Este „protecționismul” un cuvânt urât? În orice caz, cei care îi apără principiul sunt categoric taxați de xenofobie economică, în vreme ce nu este vorba decât a se dezangaja dintr-o globalizare ale cărei efecte sunt adesea perverse la scară națională.

Într-adevăr, protecționismul este o decizie voluntară și asumată de a izola într-o oarecare măsură propria sa economie națională, cu scopul de a o proteja de turbulențele globale și de a amortiza inevitabilele șocuri a căror volatilitate este funciarmente devastatoare, atât asupra investițiilor cât și asupra consumului.

Totuși, apărătorii protecționismului sunt puși la zid și, atunci când nu sunt acuzați de negaționism economic, sunt învinuiți că pledează pentru reîntoarcerea la siniștrii ani 1930, pe scurt, de ațâțarea angoaselor populare.

Indiferent care sunt pozițiile unora sau altora, globalizarea – așa cum am cunoscut-o în toată splendoarea ei spre sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000 – și-a trăit traiul, căci nu mai este eficientă!

Comerțul mondial nu mai este locomotiva creșterii economice mondiale, așa cum a fost până cu foarte puțin timp în urmă.

În consecință, globalizarea și prelungirea ei naturală care este accelerarea schimburilor comerciale nu se mai dovedesc atât de profitabile pentru economii.

Motivul este că – în zdrobitoarea lor majoritate – economiile occidentale nu mai sunt dependente de producția industrială. În plus, numeroase industrii par să opteze în viitorul apropiat pentru relocalizarea în Occident, în detrimentul Chinei, de exemplu (potrivit unui raport recent al Boston Consulting Group).

Să devenim conștienți de un fenomen fundamental, acela că nu conducătorii noștri politici vor fi cei ce vor decide intensificarea sau temperarea globalizării, ci imperativele și oportunitățile economice.

Într-adevăr, tehnologia și evoluția acesteia vor defini viitorul producției industriale și peisajul economic de mâine.

Institutul de Studii Strategice de la Washington estimează că producția modernă și canalele și rețelele legate de ofertă vor impune automat o temperare a globalizării.

Acest „protecționism natural” va fi deci o alegere deliberată a actorilor economici și nu va fi dictată de vreo politică publică, nici de amenințarea cu sancțiuni sau amenzi.

Globalizarea va constitui deci o piedică pentru producție și dezvoltarea armonioasă a întreprinderilor de mâine, care vor cere – în propriul interes – o recentrare spre interiorul frontierelor naționale.

Această dinamică de deglobalizare – sau esențializare economică și financiară – nu va constitui cu nimic o amenințare la adresa dezvoltării sau a prosperității, pentru simplul și unicul motiv că slujbele de mâine vor fi fundamental diferite de cele de astăzi.

Într-adevăr, sarcinile constând în supravegherea și programarea roboților de mâine nu va semăna câtuși de puțin – din punct de vedere al cunoașterii și al formării necesare – cu tipul de slujbe care au fugit din Occident spre China.

Sfârșitul anunțat și inevitabil al globalizării nu va fi deci nici pe departe catastrofa descrisă de ortodoxia politico-economică. Deglobalizarea și protecționismul vor fi consecința logică a unei adaptări a economiilor occidentale la dezvoltarea fulgurantă a tehnologiilor.

Este inutil așadar de a ridica tonul, de a legifera, de a revoca tratate și de a profera amenințări cu retorsiunea. În timpul acesta, protecționismul își croiește calea din motive pur economice.

Te-ar putea interesa și: