La sfârşitul anului 1935 izbucnea la Bucureşti un mare scandal juridico-amoros care a tulburat întreaga opinie publică românească.

Tița Cristescu, o demimondenă întreţinută de cîţiva bărbaţi bogaţi, era considerată, la mijlocul anilor 30, una dintre cele mai frumoase femei din Bucureşti. A încercat vreme de trei ani o carieră de actriţă la Berlin, însă fără succes.

Scandalul a fost declanşat în jurul morţii suspecte a Ţiţei Cristescu, fata cea mică a fondatorului Partidului Comunist în România, Gheorghe Cristescu. Suspectul era o personalitate a vremii, Liviu Ciulei. Nimeni altul decât tatăl celebrului regizor care a semnat monumentală pelicula "Pădurea Spânzuraţilor", premiată în 1965 la Cannes, potrivit lui Stelian Tănase.

Era în seara zilei de Crăciun, 25 decembrie 1935, ora 23:00. Întoarsă de la cinema cu soţul sau, Gella Gregorian, sora Ţiţei Cristescu, a văzut lumina în apartamentul acesteia din urmă situat în Bulevardul Brătianu nr. 3. A urcat împreună cu prietena ei, Mărioara Constantinescu.

Mai departe povesteşte chiar Gella Gregorian: "Am sunat la Tita. Ea a venit şi ne-a deschis. Era veselă. Ne-am îmbrăţişat şi mi-a explicat cum Cuza Hotta, viitorul ei soţ, pe care îl condusese cu trenul, n-a vrut s-o lase să petreacă singură o noapte în tren şi de aceea a înapoiat-o de la Turnu-Severin, sosind pe la ora 10 seara, în Capitală.

Deodată văd că se schimbă la faţă. Îmi declară că îi este rău. Simte o senzaţie specială la gură. Mă reped la baie, îi aduc un pahar cu apă din care tocmai băuse. Tita se simţea din ce în ce mai rău. Alarmată, trimit pe Mărioara jos, la soţul meu. Tita, între timp, are convulsiuni, vomită, e întinsă pe pat. Bărbatul meu a telefonat pe rând la mai mulţi doctori, dar nu i-a găsit acasă. S-a suit într-o maşină şi s-a dus la salvare. Tita murise.

Tita Cristescu a murit otrăvită cu cianură de potasiu.

Tita Cristescu lua în fiecare seară o casetă de laxativ. Se pune întrebarea dacă victima a absorbit cianură de potasiu în bulinul laxativ sau în mod separat. Cianură de potasiu este o substanţă puţin stabilă, în contact cu aerul eliberând acidul cianhidric, iar reziduul transformându-se în carbonat de potasiu, produs caustic. Absorbită în aceste condiţiuni, ea provoacă leziuni la gură şi pe tot parcursul gastric, până în stomac. Raportul medico-legal nu a pus în evidenţă astfel de leziuni. Raportul chimico-legal semnalează în schimb prezenţa în stomacul victimei a oxidului de magneziu, acea sare laxativă pe care Tita Cristescu o lua în casetele aflate în posesia anchetatorilor.

Aşa fiind lucrurile, este evident că victima a absorbit otravă ucigătoare în caşetul laxativ sau, eventual, dintr-o altă sursă. Dar cum a ajuns cianură de potasiu în acea casetă inofensivă? Privită chestiunea din acest punct de vedere, nu puteau fi decât trei ipoteze: sinucidere, accident sau crimă.

Ipoteza sinuciderii trebuie însă înlăturată. Martorii care s-au perindat în apartamentul victimei au arătat că Tita Cristescu nu se află deloc în dispoziţia sufletească a omului care să se sinucidă. Era tânăra, frumoasă, bogată, logodită, fiind pe punctul de a se căsători din dragoste. Tita îşi făcea proiecte de viitor şi se interesa de lucrurile cele mai neînsemnate.

Abia întoarsă din călătorie, în chiar noaptea fatală, roagă servitoarea să se ocupe de masa la care îşi convocase familia şi mai ales, înainte de a se culca, ia casetă laxativă, care urma să-şi facă efectul inofensiv abia a două zi dimineaţă. Or, cine doreşte să se sinucidă nu ia mai întâi purgativ, că să-i facă efect pe lumea cealaltă.

Fiind exclusă ipoteza sinuciderii, se trece la cea de a două ipoteza, cea a unui accident. Cum se prepară în farmacie casetele? Se amestecă mai întâi într-un recipient medicamentele prescrise în pulbere, apoi, cu ajutorul unei cărţi de joc, se divizează amestecul în porţiuni absolut egale şi se umplu casetele. Apariţia unei substanţe aşa de toxice ca şi cianura de potasiu într-un singur caşet din cele 16 livrate de farmacie este absolut imposibilă. Dacă se presupunea că ar fi fost o eroare farmaceutică, atunci cianura ar fi apărut în toate casetele, ceea ce în speţă nu se verifică.

Aşadar, rămânea în picioare doar cea de a treia ipoteza, şi anume cea a crimei.

“ Universul din 11 ianuarie 1936 nota printre ipotezele luate în calcul de anchetatori : ‘Tita Cristescu femeie frumoasă şi cu relaţii în lumea bună, putea fi atrasă în vreo organizaţie de spionaj”. Ziarul nota că femeia cheltuia prea mult…

Afacerea a stîrnit un uriaş interes în epoca.

A fost cel mai mare, mai mediatizat, scandal de moravuri din perioada interbelică. Presă s-a ocupat vreme de un an de detaliile crimei şi de proces, a scotocit vieţile celor doi amanţi – Tita Cristescu şi Liviu Ciulei (tatăl marelui regizor). Lumea era curioasă să afle detalii, tirajele au crescut peste noapte. Toată lumea vorbea în oraş numai despre acest proces.

Gh.Cristescu s-a constituit parte civilă, acuzîndu-l pe inginerul Ciulei de uciderea fiicei sale, cerînd despăgubiri de multe milioane de lei. A transformat tragedia fiicei sale într-o afacere. După un proces lung, urmărit pe larg de presă, Tribunalul l-a achitat pe Liviu Ciulei din lipsă de dovezi. Unii au protestat împotriva justiţiei care îi apară pe burghezi, pe cei cu bani.

 Alţii au aplaudat. Zece ani mai tîrziu, după război, servitoarea din casă a mărturisit că ea a otrăvit-o pe stăpîna ei, Tita Cristescu. Liviu Ciulei era aşadar nevinovat. Mobilul fusese jaful. Servitoarea subtilizase în timp lucruri de valoare, bijuterii şi se temea că va fi descoperită.

Cînd s-a descoperit crima, ea nu se găsea în apartament, ci plecase de Ajun, acasă, în Ardeal.