Cătălin Moroșanu sau „Moartea din Carpați” cum este cunoscut de publicul larg este unul dintre cei mai cunoscuți kickboxeri și pugiliști din România. Într-un interviu acordat Cancan, cunoscutul luptător a vorbit despre relația sa cu un alt nume greu din acest domeniu, Zmărăndescu, dar și despre relația de cuplu cu Georgiana.
Radu Pietreanu i-a zis „Moartea din Carpați”
Porecla „Moartea din Carpați” i-a fost dată de bunul său prieten, actorul și scenaristul Radu Pietreanu (cunoscut însă mai mult pentru faptul că a fost unul din membrii grupului Vacanța Mare).
Moroșanu este cunoscut și prin faptul că a participat la mai multe emisiuni TV, fiind câștigător la Dansez pentru tine (în 2010) , dar și al primului sezon „Sunt celebru, scoate-mă de aici”.
Cunoscutul luptător s-a numărat și printre Faimoși la Survivor 2021, dar și în sezonul Survivor All Stars de la Pro TV, unde a avut ocazia să își „repare” relația cu un alt mare kickboxer și boxer român, Cătălin Zmărăndescu.
„Între noi au fost mai multe lucruri nevorbite și în momentul în care ne-am reîntâlnit la Survivor am discutat ca bărbații. Băi, nu mi-a plăcut asta. Mie mi s-a părut…, la fel și el. Și în momentul când am discutat matur și Cătălin s-a schimbat foarte mult de când a mers pe calea religiei și pe calea lui Dumnezeu, e cu totul alt om.
Mă simt împăcat, eu cu Cătăllin mă înțeleg foarte bine, chiar o să merg la un grătar la el acasă. Nu există! Ne-am dat seama, eram mai imaturi,” a declarat „Moartea din Carpați”. Acesta a mai spus că neînțelegerile sale cu Zmărăndescu au durat aproape 5 ani. Din 2019, nu ne-am mai vorbit. Cam așa, după 5 ani, dar acum suntem prieteni foarte buni și sperăm să ne păstrăm relația asta, pentru că nu ai timp, cât să mai stai cu astea după tine?”
„Moartea din Carpați” ar merge la un altfel de Survivor
Moroșanu a spus și în ce condiții ar mai participa la o emisiune Survivor.
„Dacă va fi gen Survivor și old boys, peste 40 de ani, poate aș participa, dar să am din aceștia tinerei, care să fie mai rapizi decât mine nu aș mai participa, pentru că mă fac de râs și nu pot să îmi bat joc de cariera mea, de ceea ce am realizat eu acolo, doar ca să mă duc într-un concurs. Prefer să rămân mereu acolo sus și lumea să mă știe așa cum sunt eu”
Moroșanu spune cum poți avea un mariaj longeviv
Moroșanu trăiește de peste 2 decenii, de pe băncile liceului o frumoasă poveste de dragoste alături de Georgiana, de profesie medic stomatolog. Sunt căsătoriți din 2012 și au 2 copii – Natalie (13 ani) și Nicolas (2 ani), despre care sportivul spune că le-a unit și mai mult destinele.
Legat de căsnicia sa, „Moartea din Carpați” spune care ar fi ingredientele unui mariaj longeviv și fericit.
„Mereu se întâmplă lucrurile astea într-o căsnicie, adică am fi ipocriți să spunem: mamă, numai lapte și miere. Nu există așa ceva! Dar faptul că am fost de mici, ea avea 16 ani, eu 17 ani, faptul că am crescut împreună, faptul că ne-am modificat comportamentele, faptul că ne-am acceptat așa cum am fost noi, ne-a fost mai ușor să știm cine suntem. Ea învăța într-un liceu și eu învățam în alt liceu. Am crescut împreună, ne-am crescut unul pe altul.
„Copiii au fost foarte importanți”
De exemplu, o femeie care are acum 30 și ceva de ani, e cam greu să mai accepte un bărbat lângă ea cum e el, că noi, bărbații, suntem mai copii. Îți dai seama o femeie independentă, are 34 de ani, are banii ei, mereu găsești câte un defect, că nu e perfect.
La noi a fost altfel, am fost de mici, am crescut, ne-am modelat unul pe altul, au venit copiii, copiii au fost foarte importanți pentru că ne-au stabilizat relația.
După asta, am învățat mereu din greșelile respective, după asta am făcut și compromisuri, Georgiana a acceptat viața mea că mereu am plecat la București și tot timpul în gale și meciuri și așa mai departe. Acum suntem prieteni, pentru că într-un cuplu trebuie să existe prietenie, ești prieten cu bărbatul, că stați împreună în același joc și mergeți în viață, că altfel nu merge povestea. Trebuie să discuți, să comunici foarte deschis, să bârfești, că bârfa este foarte importantă într-o relație de cuplu”.
„Moartea din Carpați” va fi pe 7 iunie la Bistrița
Cătălin Moroșanu a vorbit și despre următorul său eveniment, Dynamite Fighting Show, care va fi pe 7 iunie la Bistrița.
„Va fi o gală foarte tare, avem Sală Polivalentă nouă la standarde europene și cum arată. Mă concentrez pe evenimentul ăla. Mă bucur că cresc de la fiecare eveniment. Am 23 de evenimente organizate până acum.
Datoria mea e să găsesc sportivi, campioni, care să reprezinte România, să-i cresc, să-i valorific din toate punctele de vedere și fac ceea ce îmi place. Îmi mai doresc să mai deschid încă o sală de arte marțiale”.