Directorul Filarmonicii din Cluj Napoca, Marius Tabacu, a murit în cursul dimineții de vineri, după ce s-a luptat cu o boală necruțătoare.
Fire boemă și bonomă, Marius Tabacu avea un cuvânt important de spus în ceea ce privește muzica clasică dar și literatura universală, fiind un eminent traducător din maghiară în română, și invers.
Ministrul Culturii a reacționat la vestea morții lui Marius Tabacu. „Personalitate marcantă a vieţii culturale româneşti, acesta a condus în ultimii 13 ani una dintre cele mai importante şi prestigioase instituţii muzicale din ţară, Filarmonica Transilvania din Cluj, într-o perioadă în care nu au lipsit provocările pentru a menţine instituţia clujeană în elita aşezămintelor culturale româneşti. Prin activitatea sa de traducător a ridicat punţi între culturi, fiind răsplătit anul acesta cu premiul Uniunii Scriitorilor pentru traducerea 'Trilogiei Transilvane' de Miklos Banffy. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", a scrie Bogdan Gheorghiu, pe pagina lui de facebook.
Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România a anunţat vineri moartea lui Marius Tabacu, personalitate marcantă a vieţii culturale clujene, traducător remarcabil din literatura maghiară. Marius Tabacu (13 ianuarie 1952, Tăuteu, judeţul Bihor - 9 octombrie 2020, Cluj-Napoca) a fost muzician, producător TV şi traducător. A absolvit Liceul de Muzică "Ion Vidu" din Timişoara (1971) şi Conservatorul "Gh. Dima" din Cluj, secţia pian (1976). În perioada 1976 - 1990, a fost profesor la Liceul de Muzică din Cluj, iar între 1990 şi 1993, redactor la Studioul de Radio şi Televiziune Cluj. În anul 1993 este ales preşedinte al Fundaţiei Video-Pontes, fiind fondator al studioului de producţie cu acelaşi nume.
Scria Dumnezeiește
Geanina Simion este șef de secție la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj Napoca, și l-a cunoscut foarte bine pe Tabacu. Pe facebook, Simion a scris câteva cuvinte despre marele muzician și literat, care îl surprind cel mai bine.
„Scria impecabil. Doamne, dacă luați ”Trilogia Transilvană”, o să vedeți acolo toate dantelăriile de limbă de care era în stare. Așa era și el, o dantelă întreagă pe interior, nu exagerez nimic, chiar dacă nu lăsa să se vadă asta niciodată. Pe dinafară, era simplu. Cu tricou negru pe sub sacou, cu o geantă de piele pe umăr, dar observa detaliile. Îi plăcea să ne ”țifrășim” la concerte. Poza asta e de la ”War Requiem” al lui Britten, dirijat de Gabi Bebeșelea. Stătea mereu în spate, cu mâna stângă sub bărbie. Niciodată nu ocupa locul frontal, el observa, din spate, tot. Indiferent care ar fi fost obiecțiile lui, dacă tu credeai în ce făceai, te lăsa în pace.
Asta e o chestie de valoare, pe care am învățat-o de la el. Că dacă nu faci tu personal, atunci lasă-i pe cei ce fac să facă și cum cred ei. Ei nu sunt niște executanți, sunt oameni cu păreri. Știți? Marius m-a dus prima dată, de mânuță, pe scena Filarmonicii. N-am vrut, a insistat, a fost spontan, am zis că mă pierd și că nu știu ce să zică așa, pe repede, a zis că e ok, nu mă duc singură. Prin asta, m-a dus, de fapt, pe un drum nou: marketingul instituțiilor de cultură se numește. Mulțumesc, Marius. Drum lin”, a scris Geanina Simion.