Moartea lui Mahsa Amini în custodia autorităților devine rapid un nou moment al tragerii la răspundere pentru regimul din Iran, care se teme de o revoltă populară mai mult decât de o confruntare cu restul lumii.
La patru zile* după ce Amini a murit într-un spital din Teheran protestele din capitala iraniană nu dau semne de domolire. Cele mai multe proteste par pașnice, dar în regiunea kurdă a Iranului unele au devenit violente.
Există indicii că se prefigurează o mișcare amplă: prima de acest fel de după 2009, când moartea altei tinere a provocat zile la rând tulburări generalizate cum nu se mai văzuseră de la Revoluția Islamică din 1979.
Chiar și acum, moartea lentă a lui Neda Agha Soltan de pe urma unui glonț primit în piept stă mărturie a modului în care tratează Iranul dizidența - și femeile. Soltan a fost împușcată de un lunetist în timp ce participa la un protest antiguvernamental în iunie 2009, incident care a generat o revoltă și care, pentru o vreme, a expus fragilitatea unuia dintre cele mai intransigente state polițienești din regiune.
Imaginile cu Amini târâtă joi într-o dubă de poliția religioasă, nemulțumită că ea optase să nu poarte un batic**, au readus în memorie moartea lui Soltan și au evidențiat din nou spectrul unui stat care comite în mod uzual acte de violență extremă contra bărbaților și femeilor care îl sfidează.
Perioada de peste un deceniu dintre cele două incidente a fost una în care oprimarea din Iran s-a accentuat, în care activiștii au intrat într-un con de umbră și statul a eradicat orice urmă a Revoluției Verzi care a urmat alegerilor prezidențiale contestate din 2009.
Iranului a dat până acum vina pe „complotiști”
Zbirii regimului, cunoscuți drept „basij” [forță paramilitară de voluntari - n.trad.], care sunt răspunzători și de moartea lui Soltan, și Gărzile Revoluționare, care impun valorile Revoluției Islamice, și-au făcut de cap pe străzi, mai ales după alegerea lui Ebrahim Raisi drept președinte.
Un adept al liniei dure cu vederi profund conservatoare, Raisi a tolerat chiar și mai puțină dizidență, conferind noi puteri poliției religioase și împământenind în toate colțurile țării o interpretare inflexibilă a islamului șiit.
Conducerea Iranului a dat până acum vina pe „complotiști” pentru moartea lui Amini, deși aceasta a avut loc chiar într-una dintre celulele regimului***, și susține de asemenea că protestele și revoltele sunt opera unor inamici, cum ar fi Arabia Saudită. Manualul e familiar, la fel și platitudinile.
Concomitent, organele oficioase de presă, au subliniat că are loc o anchetă și susțin că demnitari precum conducătorul suprem Ali Khamenei trebuie să fi fost întristați de moartea lui Amini, care anterior mai fusese pusă pe seama unei boli de inimă sau a epilepsiei. Două boli de care tânăra kurdă de 22 de ani nu suferea, conform părinților ei.
Moartea lui Amini, moment de cotitură?
Adepții liniei dure au învățat ceva de pe urma marii revolte din 2009, care a fost cât pe-aci să-i scape statului de sub control. Țara are acum unul dintre cele mai performante și mai intruzive sisteme de securitate digitală din regiune și un control ferm asupra comunităților pe care le-a redus la tăcere prin frică.
Însă regimul se confruntă totodată și cu o formidabilă rețea de expatriați care își doresc altceva pentru țara și poporul lor, precum și cu o mișcare activistă internă care știe să se organizeze. Rămâne de văzut dacă moartea lui Amini se va transforma într-un nou moment de cotitură pentru numeroșii iranieni aflați în căutarea autodeterminării sau dacă se va stinge treptat ca un tăciune.
Oricum ar fi, conducătorii iranieni se tem de o stradă pe care n-o mai pot ține în frâu. Moartea brutală a încă unei tinere garantează noi revolte. Regimul s-a trezit în ape tulburi, notează theguardian.com.
[N.trad. - Câteva erori factuale:
* marți a fost a cincea zi consecutivă de proteste, conform Reuters
** Amini purta batic, dar nu-i acoperea suficient părul
*** Amini a murit la spital, în urma bătăii din dubă]
Traducere Rador