Moarte suspectă a unui copil. Tragedie într-un complex rezidențial. Dezvăluiri evz.ro
- Petrisor Cana
- 13 mai 2020, 15:45
Poliția Capitalei a transmis că la fața locului s-au deplasat echipaje medicale care au efectuat manevre de resuscitare, dar, din nefericire, minorul nu a putut fi salvat.
„Din primele verificări efectuate de polițiști, a reieșit că minorul de aproximativ de 2 ani s-a precipitat de la etajul 5 al unui bloc. Trupul neînsuflețit a fost ridicat și transportat la INML în vederea efectuării necropsiei. Cercetările au fost preluate de Biroul Morți Supecte și Ucideri din Culpă din Serviciul Omoruri în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment”, au transmis oficiali din Poliția Capitalei.
La rândul lui, purtatorul de cuvant al ISU Bucuresti-Ilfov, Daniel Vasile, a precizat că, la fața locului s-au deplasat doua echipaje SMURD, din care unul cu medic, au intervenit după ce s-a anunțat la 112 că un copil de 2 ani a căzut de la etajul 5, de la balconul apartamentului în care locuia.
Copilul a fost gasit inconștient, a fost intubat și, în ciuda eforturilor medicilor, acesta nu a putut fi salvat.
Decesul a fost declarat în jurul orei 13.00.
Ansamblul Rezidențial Timisoara 58 Apartments este dezvoltat pe o suprafata de 32.000 mp, în cartierul Drumul Taberei din vestul Capitalei, așa cum se arată pe pagina de Facebook a dezvoltatorului.