Moarte cutremurătoare adusă de COVID-19. Oricine o poate păți, nu contează vârsta sau starea de sănătate

Într-unul dintre saloanele de boli infecțioase ale Spitalului Județean Ploiești s-au consumat, zilele trecute, scene cutremurătoare.

Un bărbat care tocmai primise confirmarea că este infestat cu COVID-19 nu a suportat vestea și, cel mai probabil speriat că va fi răpus de boală, și-a tăiat gâtul cu un cuțit. Rana a fost atât de adâncă încât omul, care avea 65 de ani, nu a mai putut fi salvat.

Polițiștii și procurorii ploieșteni anchetează moartea violentă a bărbatului.

Pentru că nu s-a simit bine, iar simptomele erau foarte asemenătoare cu cele ale coronavirusului, bărbatul, însoțit de un membru al familiei, s-a dus la camera de primiri urgențe a Spitalului Județean Ploiești pentru consult și analize.

După ce a trecut de triajul medical obligatoriu - în urma căruia doctorii au presupus că ar putea avea coronavirus -, omului i s-a făcut testul pentru a afla dacă suspiciunile de infestare cu COVID-19 se confirmă. Cum rezultatul a ieșit pozitiv, bărbatul ce avea 65 de ani a fost redirecționat pe loc, pentru internare și tratament spre secția de boli infecțioase (n.r. Secția Movilă) a unității medicale ploieștene.

Sinucigașul suferea și de leucemie

La scurt timp de la internare, chiar în salonul în care a fost repartizat, bărbatul a luat o decizie extremă, care a îngrozit. S-a sinucis! Cu un cuțit, pacientul care tocmai fusese confirmat cu COVID-19, și-a tăiat gâtul.

Scenele cutremurătoare s-au consumat fără ca vreunul dintre pacienți sau vreun cadru medical aflat în tură să-l vadă și să-l poată opri. Sinucigașul nu a lăsat nici un bilet în urma lui, însă este foarte probabil ca vestea că este bolnav de coronavirus să-l fi copleșit. Cu atât mai mult cu cât bărbatul suferea și de leucemie.

Cadrele medicale vor fi audiate conform procedurilor

Cadavrul a fost preluat de medicii legiști de la Serviciul de Medicină Legală Ploiești pentru a fi autopsiat, având în vedere că moartea a fost una violentă, iar sinucidrâera face acum obiectul unei anchete a polițiștilor și procurorilor ploieșteni.

Surse judiciare vorbesc despre fatpul că prin birourile investigatorilor va trece tot personalul medical care a fost de  gardă atunci și care avea în grijă pacienții aflați în salonul unde bărbatul onfestat cu COVOD-19 și-a tăiat gâtul.

„Firește, personalul care a fost de gardă în acea noapte va fi audiat, conform procedurilor. Principala ipoteză e sinuciderea, nu există indicii care să contureze o altă ipoteză a morții bărbatului și nici vinovăția vreunei persoane”, ne-au explicat surse judiciare.

Polițiștii și procurorii anchetează moartea bărbatului

Legat de gestul extrem al bărbatului care și-a tăiat gâtul într-unul dintre saloanele de boli infecțioaseale Spitalului Județean Ploiești, reprezentanții biroului de presă al IPJ Prahova ne-au delcarat: „În cursul zilei de 19 octombrie, în jurul orei 22:30, politiștii Secției de Poliție Nr. 2 Ploiești au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 65 de ani, internat în cadrul unei unităţi sanitare, s-a tăiat utilizând un obiect tăietor-înțepător. Din nefericire, bărbatul a decedat.

Ancheta continuate de către polițiști, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, într-un dosar penal pentru ucidere din culpă”.

Având în vedere că bărbatul care și-a luat viața fusese confirmat cu COVID-19, familia va trebui să respecte niște reguli stricte, impuse de alerta epidemiologică, atunci când îl va înmormânta.