Tabloul a reprezentat cea mai scumpă lucrare, dintr-un număr de 103 picturi licitate.
Pictat cu ulei pe pânză, tabloul creat de Nicolae Grigorescu reprezintă un peisaj cu moară, surprins la apusul soarelui. Unul dintre colecţionarii prezenţi la eveniment a oferit pe lucrare nu mai puţin de 20.000 de euro. Între 1.000 şi 4.800 de euro pentru Tonitza
Printre cei care au impresionat la licitaţia organizată de Casa de Licitaţii Ara Art se numără şi cunoscutul pictor Nicolae Tonitza. Tablourile sale au fost licitate pentru sume între 1.000 şi 4.800 de euro. Prima pictură oferită a fost un studiu de "Nud", făcut cu tuş pe hârtie. Acesta a fost adjudecat pentru suma de 1.000 de euro, faţă de preţul de pornire de 600 de euro. Lucrarea executată în tuş pe hârtie face parte din subiectul preferat al pictorului, nudul cu halat, autorul având foarte multe lucrări în care a utilizat această postură, în diverse tehnici şi variante. "Portretul unei fetiţe cu o basma roşie" a ajuns la 4.800 de euro.
Lucrarea "pictorului copiilor", aşa cum a fost numit Nicolae Tonitza, şi-a dublat valoarea în urma licitaţiei, după ce mai mulţi colecţionari au dorit să o achiziţioneze. Tabloul, pictat în acuarelă şi pastel pe hârtie şi semnat stânga sus cu negru, a fost licitat în 13 paşi. Un alt tablou de Tonitza a determinat amatorii de pictură să se întreacă în a-i creşte preţul.
O lucrare florală pictată cu acuarelă, ce reprezintă "Clopoţei", are acum un proprietar, după ce un colecţionar a oferit 2.000 de euro pentru ea. Pictori de colecţie
Cel care a dat startul unei licitaţii între mai mulţi colecţionari a fost un tablou de avangardă, pictat în pastel pe calc, numit "Bărbatul cu două feţe". Pictura a fost adjudecată pentru 1.600 de euro, un preţ aproape dublu faţă de cel de pornire. Octav Băncilă, adjudecat contra mii de euro Octav Băncilă a făcut ca pasionaţii de artă să scoată din buzunare câteva mii de euro. Unul dintre tablouri, "Conacul", a fost adjudecat după mai multe oferte.
"Numărul 20", o femeie care a venit însoţită de fiul ei, probabil proaspăt ajuns pe băncile şcolii generale, a fost cea care a devenit proprietara lucrării, după ce a oferit 7.000 de euro. Şi portretul "Bătrânul cu pipă" a fost licitat pentru câteva mii de euro. Portretul pictat în ulei pe carton şi-a găsit proprietarul pentru 5.000 de euro. Al doilea din topul vânzărilor
"Trandafirul" abstract lui Hans Mattis Teutsch a fost pe lista lucrărilor apreciate de colecţionari. Lucrarea face parte din ciclul "Flori sufleteşti". Tabloul a fost adjudecat pentru preţul propus de 7.500 de euro şi a devenit cel de-al doilea în topul tablourilor scumpe. Noul proprietar al lucrării, "numărul 10", a mai achiziţionat trei picturi, două dintre ele reprezentând peisaje. În colecţia acestuia se află acum şi "Amboise", de George Catargi, în valoare de 800 de euro, "Natură statică" de Marcel Iancu de 4.600 de euro, şi peisajul unui "Sat breton", pictat de Ion Theodorescu Sion. Cel din urmă a fost adjudecat la 5.000 de euro.
Alte 13 tablouri au fost achiziţionate la licitaţia din incinta Bibliotecii Centrale Universitare. Aceasta este cea de-a noua licitaţie organizată de Ara Art. Casa de licitaţii este activă pe piaţa de artă de la noi de peste un an şi beneficiază de sprijinul unor experţi în domeniu. În România mai sunt active cinci case de licitaţii de artă, ceea ce a făcut ca în luna martie să fie organizate şase licitaţii.
RECORD. „Moara” lui Grigorescu a costat 20.000 de euro FOTO: CODRIN PRISECARU
VEDETE
"Care cu boi" şi "Independenţa", licitate ca la carte Cele două tablouri au făcut ca Ciprian Enesiu, conducătorul licitaţiei, să aibă surprize tocmai când se pregătea să folosească ciocănelul. Tabloul lui Ludovic Bassarab, ce reprezintă "Care cu boi" trecând un râu şi-a triplat preţul în urma licitaţiei şi a ajuns la 3.000 de euro. Acesta a fost una dintre vedetele serii. Preţul său a fost stabilit după 16 paşi licitaţi.
Şi tabloul "Independenţa", pictat de Sava Henţia, a fost dorit de mai mulţi colecţionari. Lucrarea surprinde o scenă din războiul de Independenţă, pictată în ulei pe pânză maruflată pe carton. Cronicarul de război a pictat o operă ce ar face cinste oricărui muzeu. Aceasta a fost adjudecată pentru 4.800 de euro, după 15 paşi licitaţi.