MM Stoica a vrut să-l aducă la Steaua pe blatistul Poleksici!

MM Stoica a vrut să-l aducă la Steaua pe blatistul Poleksici!

Portarul muntenegrean de la Debrecen, acuzat că a trântit un meci de Liga Campionilor contra Fiorentinei, a fost la un pas să ajungă la gruparea din Ghencea în urmă cu aproape şase ani.

Portarul Vukasin Poleksici, principalul acuzat că ar fi trântit meciul de Liga Campionilor cu Fiorentina din octombrie 2009, scor 3-4, a fost la un pas să ajungă la Steaua în urmă cu şase ani. Goalkeeperul muntenegrean fusese ochit atunci de Mihai Stoica, managerul cu coloana vertebrală de carton care s-a specializat în "ţepe" celebre.

Pe lângă transferul unui fotbalist cât fanionul de la colţul terenului - brazilianul Elton -, sau gafeuri cunoscuţi precum Carlos şi Andrey, "Meme" s-ar fi putut "lăuda" şi cu aducerea unui blatist celebru. Publicaţia italiană "Gazzetta dello Sport" a scris ieri despre meciul din Debrecen - Fiorentina, scor 3-4, disputat în octombrie 2009, acuzându-l pe Poleksici că ar fi primit 100.000 de euro pentru a primi cât mai multe goluri.

Mutu l-a învins de două ori

Ne puteți urmări și pe Google News

Portarul şi-a îndeplinit cu brio "misiunea", încasând patru goluri, dintre care două au fost reuşite chiar de românul Adrian Mutu.

"Roş-albaştrii" îl doriseră pe Poleksici încă din pauza competiţională a sezonului 2004-2005, dar n-au obţinut acordul echipei italiene Lecce, la care era legitimat atunci. În martie 2005, portarul a fost convins de Mihai Stoica să vină la Bucureşti pentru tratative. În Ghencea situaţia era foarte tensionată, deoarece Vasili Hamutovski, titularul postului, intrase în gura patronului Gigi Becali, care a dorit să-l dea afară.

Goalkeeperul bielorus a fost însă iertat şi astfel i s-a închis orice poartă lui Poleksici. Stoica a mai încercat o tentativă de a-l aduce, în vara anului 2005, dar nici atunci nu s-a ajuns la un acord. Poleksici s-a transferat în 2006 la Tatabanya, iar din 2008 joacă la Debrecen.

El a intrat pe "lista neagră" a celor acuzaţi că au trântit meciuri la comanda croatului Ante Stapina, un personaj arestat încă din 2009 pentru trucarea partidelor cu scopul unor câştiguri substanţiale la pariuri. Poleksici e coleg la naţionala Muntenegrului cu rapidistul Vladimir Bozovici.

Steaua a pus ochii în această iarnă pe un alt jucător cu probleme. Atacantul francez Garra Demble, de la Levski Sofia, a fost condamnat de justiţia bulgară la opt luni de închisoare cu suspendare pentru posesie de acte false şi şofat sub influenţa alcoolului. "Meme mi-a vorbit de Dembele", a recunoscut recent Gigi Becali.

AMICAL

Au remizat cu Dinamo Zagreb

Steaua a terminat la egalitate meciul de pregătire susţinut ieri, în Antalya, cu Dinamo Zagreb, scor 1-1. Croaţii au deschis scorul, în minutul 37, prin chilianul Pedro Morales, din lovitură liberă. Steliştii au egalat imediat după pauză, în minutul 49, prin Marius Bilaşco, după o fază superbă la care au mai participat Nicolae Dică şi Laurenţiu Marinescu.

Cel mai încins moment al meciului s-a petrecut în afara terenului. Marius Lăcătuş, antrenorul "roş-albaştrilor", şi Mihai Stoica, managerul general din Ghencea, s-au certat violent cu Vahid Halilhodzici, tehnicianul croaţilor, beligeranţii fiind aproape să se ia la pumni.

În absenţa căpitanului Cristi Tănase, accidentat, banderola a fost purtată de Bănel Nicoliţă. Transferul brazilianului Junior Moraes de la Gloria Bistriţa a devenit o utopie pentru Steaua. Impresarul Ioan Becali a dat de înţeles că sud-americanul nu va ajunge în Ghencea mai devreme de vara acestui an.