Chiar dacă au pierdut războiul, americanii au transformat înfrângerea în subiect de film, din care ies câştigători.

Maşina de război americană a înregistrat un eşec notabil în războiul din Vietnam. Cu toate acestea, propagandiştii au transformat înfrângerea într-o victorie contra inamicului din interior, unul perfid, care a sabotat voluntar victoria americanilor împotriva Vietcongului şi Armatei Populare Vietnameze.

Este chiar subiectul producţiei „Rambo”, produs în 1982, în rolul principal fiind distribuit Sylvester Stallone. Dincolo de clişee, drama eroului filmului este tocmai aceasta: „Cineva nu ne-a lăsat să câştigăm în Vietnam“. Trădătorii au învins din interior

Şi astăzi, unii americani cred că ar fi învins în războiul din Vietnam, dacă nu ar fi luptat „cu o mână la spate”. Acestea sunt mesajele psihologice transmise prin intermediul lung-me trajelor, difuzate atât de-a lungul războiului din Vietnam, cât şi după înfrângerea americanilor.

Dacă pe parcursul conflictului, ideea de victorie asupra comuniştilor era larg răspândită printre americani, după Tratatul de la Paris, care consfinţea retragerea trupelor din Vietnam, izbânda trebuia înlocuită discret cu mitul luptătorului împotriva trădătorilor din interior, cei care au refuzat victoria conaţionalilor. Beretele verzi şi mitul victoriei

Înainte însă de John Rambo a fost Col. Mike Kirby (John Wayne). Mitul Rambo avea deja precedent: Beretele Verzi şi mitul victoriei iminente. Întotdeauna peste un an, mereu la 100.000 de soldaţi diferenţă. Doar câţiva în plus din acei soldaţi-erou, de tipul John Wayne, şi comuniştii ar fi fost terminaţi.

Acum, americanii spun: „Alege clişeul pe care îl doreşti”. Fie că era vorba de ideea că supereroii post-eşec aveau superioritatea pregătirii sau că vedeau luminiţa de la capătul tunelului, soluţiile la dezastrul militar extern ale SUA din Vietnam curgeau una după alta. Criticii acestor filme-propagandă spun şi acum: „Întotdeauna, eroul câştigă multe lupte neînsemnate, pentru ca, în final, să piardă bătălia mare”.

Părerea general valabilă printre americani este că, prin astfel de filme, cineva trebuia acuzat de eşecul SUA în registrat în Vietnam. Înfrângerea trebuia tran formată în victorie. Fie că era vorba de acuzele aduse unor congresmeni din acea perioadă, presei ostile sau mişcărilor comuniste de pace, „acele elemente trădătoare“ nu i-au lăsat pe americani să câştige războiul împotriva comuniştilor. Analiştii politici actuali spun sec: „Trădătorii din interior“ au fost, de fapt, Armata Populară Vietnameză şi Vietcongul.