Plasarea întregii Românii în carantină nu înseamnă și că suntem izolați de Dumnezeu.
Cel puțin asta afirmă Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului, care ne îndeamnă să credem că Dumnezeu, „după încercare, ne va da şi mulţumire şi bucurie”.
„În aceste clipe în care ne-am simţit din punct de vedere fizic într-o retragere, într-o izolare, nu putem fi izolaţi din punct de vedere spiritual”, a declarat duminică, după Sfânta Liturghie, Laurențiu Streza.
Mitropolitul Ardealului a mai afirmat că, în liturghia efectuată, „am fost alături şi împreună cu îngerii din ceruri, cu sfinţii lui Dumnezeu, cu sufletele tuturor celor care au plecat din lumea aceasta şi sunt în lumea veşnicei, dar şi cu cei care sunt în spitale şi mai ales cu cei care zi şi noapte străjuiesc la capul celor care sunt în frica morţii în orice clipă a vieţii lor”.
Înaltul ierarh al BOR susține că această comuniune „trebuie întărită cu putere şi cu nădejdea că Dumnezeu, după încercare, ne va da şi mulţumire şi bucurie şi va fi mare bucuria întâlnirii noastre cu bisericile, cu slujbele noastre de obşte, cu slujbele în care cerul şi pământul îl laudă pe Dumnezeu spre slava Lui şi spre mântuirea noastră”.
Duminică, notează Agerpres, mitropolitul Ardealului a liturghisit în Capela mitropolitană „Sfântul Nichita Romanul”, din Sibiu.