Miting pentru Corvinul

Miting pentru Corvinul

Sute de oameni au mărşăluit pe străzi pentru salvarea echipei-fanion din localitate, despre care spun că e simbolul oraşului.

Aproape 1.500 de fani ai fotbalului hunedorean i-au bătut obrazul primarului Ovidiu Hada (PNL) pentru că acesta le promisese că va lua măsuri pentru salvarea echipei locale, dar situaţia este la fel de încurcată ca în urmă cu trei luni, înainte de campania electorală. Fanii au semnat un memoriu prin care-i cer primarului să găsească urgent soluţii pentru ca oraşul Hunedoara să nu rămână fără echipă de fotbal.

La mitingul desfăşurat ieri, doar 100 de suporteri au fost însă prezenţi. Protestatarii nu s-au descurajat. Echipaţi cu pancarte, steaguri, fumigene şi fulare albalbastre, s-au postat mai întâi în centrul oraşului, apoi sub geamurile biroului primarului, întrebându- l „Când onorezi Hunedoara?“, aluzie la sloganul electoral al acestuia.   Accente electorale Ovidiu Hada s-a întâlnit cu o delegaţie a suporterilor şi s-a declarat impresionat de cele 1.500 de semnături de susţinere strânse de aceştia în doar două zile. Unul dintre suporteri a îndrăznit însă să afirme că Hada nu ar fi câştigat alegerile dacă nu le-ar fi câştigat încrederea microbiştilor. Primarul a admis că diferenţa de voturi cu care şi-a câştigat mandatul a fost de numai 1.400, însă n-a fost deloc de acord cu ideea avansată de microbişti.

„Dacă numai pentru problema fotbalului am fost eu ales primar, atunci să ştiţi că-mi pare rău că am fost votat. Degeaba spuneţi că nu am făcut nimic în ultimele două luni pentru că nu este adevărat. Avem două variante: să susţinem în continuare Corvinul 2005, dar dacă se va dovedi că patronul echipei a adus-o intenţionat într-o situaţie delicată atunci vom înceta colaborarea. A doua variantă ar fi să o luăm practic de la zero, preluând vechiul Corvinul, club care nu mai are nimic acum, decât o foaie cu un palmares. Asta ar însemna ca vreme de un sezon la Hunedoara să nu se mai joace fotbal. În zilele acestea vom lămuri problema“, a adăugat Hada.

Prutătorul de cuvânt al FC Corvinul 2005, Dan Bobouţanu, spune că gruparea pe care o reprezintă intenţionează să continue să evolueze, chiar şi-n divzia C şi chiar doar cu juniorii, însă este nevoie de sprijinul primăriei: „În principiu, vom începe noul sezon, dar se va şti foarte clar cum stau lucrurile după ce vom mai avea o rundă de discuţii cu conducerea primăriei. Vrem să ştim sigur dacă vom mai fi lăsaţi să folosim stadionul «Michael Klein» şi baza sportivă pentru că, altfel, nu avem unde juca şi nici pentru cine juca“. Alegerea necâştigătoare „Originalul“ Corvinul Hunedoara a dispărut de pe scena fotbalistică la începutul lui 2005, când, din cauza unor datorii către bugetul de stat şi jucători, nu a mai fost programat în seria a ll-a a Diviziei B (unde retrogradase la începutul anilor ’90, când fostul combinat siderurgic de la Hunedoara începuse şi el să se clatine din punct de vedere economic). Foştii primari, Remus Mariş şi Nicolae Schiau, au apelat la oameni de afaceri locali pentru susţinerea echipei.

Până la urmă s-a convenit că mai avantajoasă a fost înfiinţarea unei echipe noi „Corvinul 2005“, care să fie patronată de omul de afaceri Florin Uscatu, dar care să beneficieze gratuit de stadionul „Michael Klein“, aflat în proprietatea municipalităţii, precum şi de subvenţii care să nu depăşească 20 la sută din bugetul echipei, venite de la bugetul local. După trei ani, şi Corvinul 2005 a intrat în aceeaşi vrie ce i-a fost fatală grupării originale.

La finele sezonului, a retrogradat în Divizia C, iar la ora actuală nu mai are decât loturi de juniori şi nu se ştie dacă se va prezenta în prima etapă a noului sezon, programată peste trei săptămâni. Seniorii au fost lăsaţi să plece după ce, în campanie, PNL l-a adus la Hunedoara pe omul de afaceri constănţean Sorin Vişinescu, spunând că acesta ar fi interesat să investească în fotbalul hunedorean, neştiind însă ce echipă vrea să preia, vechiul sau noul Corvinul. ISTORIE Înfiinţată în 1921 Corvinul Hunedoara a apărut în 1921, fiind susţinut de Uzinele de Fier. La sfârşitul anilor ’70, dar mai ales la începutul anilor ’80, echipa devenise un adversar de temut pentru orice grupare din ţară. Steaua a pierdut la Hunedoara cu 1-3 chiar după ce câştigase Cupa Campionilor Europeni. La Corvinul şi-a făcut debutul în antrenorat Mircea Lucescu, iar de aici a venit nucleul de bază al echipei naţionale din anii ’80 (Klein, Andone, Gabor, Rednic, Nicşa, Petcu, Mateuţ). Ultimul titular important al naţionalei care a pornit de la Corvinul Hunedoara este portarul Bogdan Lobonţ.

Ne puteți urmări și pe Google News