Mitică Popescu va fi înmormântat vineri, la cimitirul Bellu. În sicriu a fost pus un obiect de care actorul nu se despărțea niciodată

Sursa foto: Arhiva EVZ

Marele actor a murit marți în urma unui stop cardiac. Avea 86 de ani. Și-a petrecut aproape toată viața pe scenă, iar Teatrul Mic din București i-a devenit a doua casă. A făcut roluri memorabile care au rămas întipărite în memoria publicului.

Marele actor Mitică Popescu a murit, marți, la vârsta de 86 de ani, la Spitalul Elias din Capitală. El era internat din 29 decembrie din cauza unor probleme cardiace. A făcut însă un infarct în timp ce se afla pe patul de spital, iar medicii nu l-au mai putut salva.

Un ultim omagiu

Trupul său a fost depus joi în foaierul Teatrului Mic din București, locul în care actorul a jucat în spectacole memorabile și care i-a fost practic a doua casă. Toți cei care l-au cunoscut au putut să îi aducă astfel un ultim omagiu.

În sicriul actorului a fost așezată și o pălărie neagră care a fost aproape nelipsită din ținuta lui Mitică Popescu. Joi seara, sicriul a fost depus la Capela Cimitirului Bellu, iar vineri, 6 ianuarie, la ora 15.00, va avea loc slujba de înmormântare.

Carieră impresionantă

Mitică Popescu s-a născut pe 2 decembrie 1936, în Bucureşti. În 1967, el a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale din Capitală, dar cea mai mare parte a carierei sale a petrecut-o pe scena Teatrului Mic din București.

Și-a dedicat întreaga viață carierei și a făcut zeci de roluri memorabile. Nu a avut foarte mult timp pentru viața sa personală. Din acest motiv, nu a reușit să își îndeplinească cel mai mare vis al său, și anume, acela de a avea copii.

Leopoldina Bălănuță a fost marea dragoste a lui Mitică Popescu, motiv pentru care acesta nu s-a recăsătorit după moartea acesteia. Totuși, actorul ar fi găsit o femeie care să îi fie alături și să îl îngrijească în ultimii săi ani din viață.

Potrivit unor informații apărute în presă în urmă cu câțiva ani, Mitică Popescu ar fi avut o relație cu o angajată TVR pe nume Constanța Economu. Cei doi s-au cunoscut pe platourile de filmare și se pare că au devenit mai mult decât prieteni foarte buni, potrivit cancan.ro.