Misterul prăbuşirii elicopterului în care a murit patronul echipei Leicester City a fost elucidat. Detaliile sunt ŞOCANTE

Cauzele tragediaei aviatice care a avut loc în urmă cu două luni în parcarea stadionului „King Power" au fost elucidate. Anchetatorii au stabilit că elicopterul care aparţinea patronului echipei de fotbal Leicester, Vichai Srivaddhanaprabha, avbea o defecţiune tehnică la rotorul anticuplu.

Atunci Leicester a remizat, scor 1-1, pe teren propriu cu West Ham, meci care a contat pentru etapa cu numărul 10 din Premier League.

Antrenorul echipei, Claude Puel, trebuia să fie în acel elicopter după terminarea partidei, dar s-a răzgândit în ultima clipă. Managerul francez a renunţat să mai meargă alături de patron, dorind să treacă întâi pe la spital, pentru a vedea starea lui Amartey, care s-a accidentat grav în partida cu West Ham.

Vichai Srivaddhanaprabha era patronul lui Leicester City din 2010. Era al cincilea cel mai bogat om din Thailanda, cu o avere de 4.9 miliarde de dolari. Leicester a devenit campioană în sezonul 2015-16, când a câştigat primul şi singurul titlu de campioană din istoria clubului, iar după această realizare Vichai Srivaddhanaprabha le-a oferit jucătorilor câte un automobil BMW i8s, fiecare în valoare de 100.000 de lire sterline.