Imaginați-vă că sunteți un operator radio-telegrafist pe timp de război, care tebuie să-i avertizeze pe militarii de pe linia frontului de iminența unui atac cu gaz muștar. Mesajele ar putea fi cu ușurință distorsionate din cauza vacarmului bătăliei, a semnalului prost al transmisiei sau chiar barierele de limbă.

Dacă însă transmițătorul folosește un alfabet radiotelefonic special – în care fiecare literă din alfabet este înlocuită cu un cod – atunci șansele  ca mesajul să fie înțeles sunt mult mai mari.

Alfabetul fonetic al NATO de astăzi a fost adoptat în 1956, iar după câșiva ani a devenit universal. Însă el a cunoscut mai multe versiuni până la cea finală.

În anii 1920, International Telecommunication Union (ITU) a creat primul alfabet fonetic recunoscut internațional. Acesta folosea mai ales nume de orașe din întreaga lume:

Amsterdam, Baltimore, Casablanca, Denmark, Edison, Florida, Gallipoli, Havana, Italia, Jerusalem, Kilogramme, Liverpool, Madagascar, New York, Oslo, Paris, Quebec, Roma, Santiago, Tripoli, Uppsala, Valencia, Washington, Xanthippe, Yokohama, Zurich.

Pe de altă parte, în 1941, US Army a adoptat un alfabet comun propriu, numit alfabetul Able Baker, după primele două cuvinte codate ale acestuia.

Doi ani mai târziu, Able Baker era adoptat și de armata britanică.

Able, Baker, Charlie, Dog, Easy, Fox, George, How, Item, Jig, King, Love, Mike, Nan, Oboe, Peter, Queen, Roger, Sugar, Tare, Uncle, Victor, William, X-ray, Yoke, Zebra.

Majoritatea criticilor la adresa acestor alfabete era că în majoritatea lor erau de origine britanică.

De aceea, o nouă versiune a alfabetului, în care erau încorporate sunete comune englezei, francezei și spaniolei a fost propus de către International Air Transport Association (IATA) și a devenit operațională de la 1 noiembrie 1951, însă numai pentru aviația civilă.

Ea este destul de asemănătoare cu cea folosită astăzi:

Alfa, Bravo, Coca, Delta, Echo, Foxtrot, Gold, Hotel, India, Juliett, Kilo, Lima, Metro, Nectar, Oscar, Papa, Quebec, Romeo, Sierra, Tango, Union, Victor, Whiskey, eXtra, Yankee, Zulu.

Cum militarii continuau să folosească alfabetul Able Baker, devenise evident că era nevoie de o versiune unificatoare, comună pentru toate domeniile.

O propunere de schimbare pentru literele C, M, N, U și X a fost înaintată către International Civil Aviation Origanization (ICAO), deși dezbaterea a continuat în legătură cu litera de cod N (November sau Nectar?).

Pe 8 aprilie 1955, North Atlantic Military Standing Group a cerut ca, indiferent dacă ICAO acceptă acest alfabet, el ar trebui imediat adoptat de NATO, începând cu 1 ianuarie 1956.

Însă aliații au ezitat să adopte acest alfabet pentru uz intern, până când ICAO a acceptat alfabetul cu November drept cod pentru litera N.

Pe 21 februarie 1956, statele membre NATO au fost îndemnate „ca noul alfabet fonetic să devină operabil începând cu 1 martie 1956.

ITU l-a adoptat și el formal, câțiva ani mai târziu, ceea ce a făcut ca alfabetul fonetic să devină universal pentru toate comunicațiile civile, militare și de amatori.

Cum NATO a avut inițiativa finală a revizuirii sale, acest alfabet a devenit cunoscut ca alfabetul NATO:

ALFA, BRAVO, CHARLIE, DELTA, ECHO, FOXTROT, GOLF, HOTEL, INDIA, JULIETT, KILO, LIMA, MIKE, NOVEMBER, OSCAR, PAPA, QUEBEC, ROMEO, SIERRA, TANGO, UNIFORM, VICTOR, WHISKEY, X-RAY, YANKEE, ZULU.