Misterioșii frați Bodnăraș. Fără ei, soarta României putea fi alta. Cum au reușit să pună bazele mișcării comuniste naționale.

Fără îndoială, frații Emil și Manole Bodnăraș într-o istorie reală a spionajului românesc ar avea un capitol însemnat. Adică atunci când arhivele vor putea spune totul despre viața lor (se știe că unele documente se declasifică și la un secol de la moartea personajelor, uneori niciodată pe deplin).

Bodnăraș, doi frați, aceeași mișcare

Frații Bodnăraș erau născuți în Bucovina, la cinci ani diferență. Atunci, Bucovina era controlată de Austro-Ungaria și cosmopolită, adică românii conviețuiau alături de polonezi, evrei, ucraineni, germani. Provincia fiind în Transleithania (Austria în cadrul monarhiei dualiste), românii aveau acces la școală, la biserică. Frații Bodnăraș nu erau români de origine pe deplin. Tatăl lor, Ion avea ascendență ucraineană, iar mama lor, Elisabeta, avea ascendență germană. Frații însă vorbeau perfect românește, Emil era născut la Iaslovăț la 10 februarie 1904, iar Manole era născut la 4 iulie 1909, la Câmpulung Moldovenesc.

Frații Bodnăraș au mers pe drumuri diferite ca educație. În România Mare, după 1918, Emil a urmat cariera militară, devenind un ofițer de elită la Artilerie, iar Manole a devenit fotograf. Emil a urmat Dreptul la Iași, apoi Școla de Ofițeri în Timișoara, fiind șef de promoție. Emil va fi repartizat în unități de artilerie la Cernăuți și Sadagura. Aici, în localitatea aflată la numai 6 km de Cernăuți, era repartizat la Regimentul 12 Artilerie. Fotograf de succes, cu multe legături, Manole a ajuns la Galați, apoi la Craiova, în inima Olteniei lucrând cu serviciul de bază la aerodromul militar.

Evident, ambii frați erau destupați minte, ageri la vorbă, vorbeau mult și ascultau și mai mult. Emil vorbea perfect germana (și multe alte limbi de circulație internațională), iar cum armele artileriei aveau manuale tactice și de folosință de origine germană era un mare avantaj, iar Manole era un excelent fotograf. Limbile străine și fotografia erau abilități care te includeau rapid în serviciile Siguranței.  Evident, fiind agenți ai Siguranței, au fost pregătiți de Mihail Moruzov șeful SSI pentru misiunea vieții lor, infiltrarea în mișcarea comunistă ilegalistă.

Frații Bodnăraș, misiuni speciale: infiltrarea în URSS, respectiv, înlesnirea evadării lui Dej

Emil Bodnăraș își legendează infiltrarea în URSS. Frecventează cercuri obscure, cârciumi unde apăreau simpatizanți comuniști. Lasă de înțeles că avea legături amoroase cu soțiile unor superiori. A circulat legenda că, de fapt, i-ar fi suflat o amantă lui Carol al II-lea (circulă și legenda că Elena Lupescu în tinerețile sale zburdalnice ar fi fost amanta lui Petru Groza, fost ministru într-unul din primele guverne ale României Mari). Așa se face că în 1932, Emil după ce a făcut recunoașterea graniței de la Hotin, fuge în URSS. Evident, avea calitatea esențială, tatăl lui avea ascendență ucraineană.

Emil Bodnăraș, timp de trei ani se infiltrează în GRU, spionajul militar sovietic. Studiază, se informează, este un spion sovietic în devenire. În numai trei ani, în 1935, îi convinge pe cei din GRU că este gata să se întoarcă în România. Stratagema cu care i-a convins pe cei din GRU era aceea că se va infiltra în rândurile comuniștilor români, aflați în închisori pentru a le întări spiritul pro-sovietic (evident avea să facă exact invers, ducându-i de nas pe sovietici).

Manole Bodnăraș suferă și el câteva arestări, ajunge la Galați, apoi la Craiova, unde lucra în 1944 la aerodromul militar. Ion Gheorghe Maurer, locotenent în Armata Română, dezertor de la Odessa (s-a infiltrat între soldații Armatei a IV-a trimiși în țară pentru refacere, mituind personalul de la Intendență) l-a contactat pe Manole Bodnăraș pentru a ajuta la evadarea lui Gheorghiu Dej. Fratele lui, Emil, este arestat în Gara de Nord, de Siguranță și trimis în închisoarea Caransebeș. Eliberat, în 1942 (deși devenise cetățean sovietic cu acte în regulă, mituise pe cineva de la Poliție), devine negustor de var, află informații despre mișcările de trupe românești și germane.

Misiunea vieții pentru frații Bodnăraș

Dacă Manole, alături de Maurer se ocupă în iulie-august 1944 de evadarea lui Dej la propriu (Manole reușește să facă rost de mașină, bani și case conspirative la Vîlcea, la preotul Ioan Marina, viitorul patriarh Justinian), Emil reușește o lovitură de maestru: pune conducerea PCdR în mâna comuniștilor naționali.  Se știe că PCdR era condus cu acordul Moscovei de Istvan Foriș, despre care Emil Bodnăraș și Lucrețiu Pătrășcanu află că era înțeles cu Antonescu. Constantin Pârvulescu lăsase să ajungă la Siguranță lista cu membrii Ajutorului Roșu. În aprilie 1944, Bodnăraș și Pătrășcanu  reușesc să îl demită pe Foriș, susținând că au mandatul Moscovei.

Emil Bodnăraș se infiltrează în Spitalul Târgu Jiu, dându-se bolnav de apendicită, unde ajunge în salon cu un alt „bolnav”, Gheorghiu Dej unde cei doi pun la cale ultimele detalii privind trecerea conducerii partidului în mâna mișcării comuniste naționale.  Ei doreau ca grupul Pauker de la Moscova să nu pună mâna pe putere la București. Pătrășcanu este trimis la tratative cu partidele istorice după ce Barbu A Știrbei de la Cairo spune într-o telegramă, că dacă nu sunt comuniști la tratative, URSS nu va face niciun armistițiu cu România.

Ajutor pentru Maurer

Manole Bodnăraș îl ajută pe Maurer care se duce cu un Citroen rablagit (refuzase Cadillacul „furat” de la directorul Regionalei CFR Craiova de Manole sub pretextul unei revizii pentru că ar fi bătut la ochi) la Târgu Jiu (lagărul era nu departe de Coloana Infinitului în zona unde azi sunt hale și depozite de mobilă), lângă cimitir. Lagărul avea un gard spart, iar Dej fuge și se ascunde în cimitir, lângă mormântul fruntașului interbelic Grigore Iunian. De acolo, este scos de un om de legătură într-o magazie, de unde e recuperat de Maurer. După patru pene de cauciuc, mașina ajunge Băbeni la preotul Ioan Marina. Dej ajunge în București în jur de 20 august 1944 dar e ascuns. Fratele lui Manole, Emil și Lucrețiu Pătrășcanu intră în acțiune.

Bodnăraș și Pătrășcanu adevărații organizatori ai actului de la 23 august 1944

Evident, nimeni nu poate ignora meritele Armatei, ale Regelui Mihaia, ale lui Maniu, Brătianu sau Titel Petrescu în actul de la 23 august 1944. Dar, comuniștii aveau cea mai bună organizare conspirativ-subterană. Bodnăraș organizase cu ajutorul unui alt ofițer, Victor Precup, cel care voise să-l asasineze pe Carol al II-lea, ofițer devenit agent de promovare a unor produse chimice, gărzile patriotice din uzine, dirijând transporturi clandestine de arme.

Emil Bodnăraș organizase alături de ofițerii comuniști infiltrați faimoasa breșă din „poarta Iașilor” care să determine politicienii de la București care încă mai ezitau (cel mai fricos dintre ei era generalul Constantin Sănătescu acela care aproape că se scăpase pe el la arestarea lui Antonescu, dorind să oprească arestarea dacă nu intervenea colonelul Emilian Popescu șeful grupei care trebuia să execute arestarea) să ia în calcul arestarea lui Antonescu.

Maniu nu avea gărzi de corp

Emil Bodnăraș se gândise la toate. Avea o amantă în cartierul Vatra Luminoasă, cartier funcționăresc și al muncitorilor creat în București de Carol al II-lea. În casa ei, urma să fie dus Antonescu. Maniu nu avea gărzi de corp, se baza doar pe Ilie Lazăr și pe fostul halterofil Corneliu Coposu, secretarul lui personal. Sursele spun că prin relații personale, primiseră de la Poliție autorizații de port-arnă pentru revolvere. Ori ca să îi păzești pe Antonești aveau nevoie de arme automate. Sub numele de inginerul Ceaușu, Bodnăraș mobiliează ospătarii de la restaurantele Capitalei (Cina mai ales) pe care-i pregătește pentru preluarea și păzirea lui Ion și Mihai Antonescu. Evident, înarmați până în dinți...

Așadar, unde să îi caute eventualii loialiști din Armată pe Antonești? Vatra Luminoasă era un cartier închis altor bucureșteni decât cei care locuiau acolo.  Acolo, Antoneștii au stat până când Bodnăraș i-a predat sovieticilor care ajung la București la 30 august 1944, Misiunea fraților Bodnăraș pusă la cale încă de la începutul anilor 30, reușise! Comuniștii aveau altă conducere decât cea dorită de Moscova și erau la putere de facto înaintea fraților lor de la Moscova.

După faptă și răsplată. Urșii lui Hrusciov

Emil Bodnăraș devine din 1947, Ministrul Forțelor Armate, este arhitectul organizării Armatei, Securității în era Dej.  Este când vicepreședinte când prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, apoi în 1957, ministru al transporturilor și telecomunicațiilor.

Lui Emil Bodnăraș i se atribuie organizarea vânătorii de urși din august 1955, când Hrusciov vine la  Cabana Aluneasa-Năsăud, la Budacu de Sus. Liderul sovietic reușește să vâneze 2 urși-trofeu (îmbătați sănătos să stea în fața standului lui Hrusciov), deși era un trăgător prost (nu mai luăm în calcul câtă pălincă turnase în el atunci, la îndemnul ospătărițelor noastre îmbrăcate în costum național). Atunci Hrusciov a dat acordul formal pentru retragerea trupelor sovietice din România. Acordul s-a semnat la 23 mai 1958, retragerea fiind operaționalizată în iulie 1958.

Emil Bodnăraș asigură alături de Ion Gheorghe Maurer ascensiunea lui Nicolae Ceaușescu drept succesor în partid al lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Dej era nemulțumit de Bodnăraș pentru că îl criticase la Moscova, dar era prea influent ca să îl lichideze ca pe Lucrețiu Pătrășcanu. Tot Bodnăraș a avut un cuvânt greu de spus și la mazilirea inamicei sale de la Moscova, Ana Pauker. După 1965, Nicolae Ceaușescu l-a numit pe Bodnăraș  vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1965-1967) și vicepreședinte al Consiliului de Stat, funcție ocupată până la moarte (1967-1976).

Manole Bodnăraș, din 1952 până în 1960, ocupă funcții de conducere în sportul românesc, inclusiv pe cea de președinte al Comitetului Olimpic Român până în 1960. A fost ambasador în Albania și Argentina.

Emil Bodnăraș a murit pe 24 ianuarie 1976, iar Manole Bodnăraș pe 9 septembrie 1985. Au cerut să fie înmormântați la Iaslovăț, localitatea natală a lui Emil și locul unde locuiseră părinții lor.

Sursa foto: Arhivă