Patru ziariști ai unei instituții media chineze, pe site-ul căreia a apărut o scrisoare anonimă care cerea demisia președintelui Xi Jinping, au dispărut de peste o săptămână, a anunțat unul dintre colegii ziariștilor.
În scrisoare, difuzată în luna martie pe Wujie News, președintele chinez este acuzat de numeroase erori politice și i se cere să părăsească funcția pentru binele țării. Critica media chineze la adresa liderilor chinezi este foarte rară, presa fiind strict controlată, menționează AFP, citat de Agerpres. Patru membri ai Wujie News ("Watching"), între care PDG-ul (președinte director general) Ouyang Hongliang și redactorul șef Huang Zhijie, sunt imposibil de găsit de săptămâna trecută, a afirmat un ziarist, sub rezerva anonimatului.
"Cred că ei colaborează la o anchetă", a declarat ziaristul, subliniind că Wujie News ar putea să fie constrânsă să-și închidă activitatea, în pofida faptului, în opinia sa, că scrisoarea a fost găsită pe internet în urma "unei piratări".
Un ziarist chinez, Jia Jia, a fost arestat săptămâna trecută pe aeroportul din Beijing înainte de a se îmbarca la bordul unui zbor pentru Hong Kong și ong-uri pentru apărarea drepturilor omului au legat detenția sa de încercarea de a avertiza PDG-ul de la Wujie News în legătură cu pericolul publicării unei astfel de scrisori. De la venirea sa la putere, la sfâșitul anului 2012, Xi Jinping a întărit controlul deja strâns asupra media și a societății civile și mai multe sute de militanți au fost arestați în China, menționează AFP.