Teama de o invazie rusească, similară celei din Cehoslovacia, din 1968, l-a făcut pe Nicolae Ceaușescu să demareze construcția Transfăgărășanului. Astfel, scopul în care a fost construit cel mai spectaculos drum montan care traversează Munții Carpați a fost unul militar, strategic. Inaugurarea s-a făcut pe 20 septembrie 1974, la cinci ani de la începerea lucrărilor.
Transfăgărășanul a fost inaugurat de dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu pe 20 septembrie 1974, la cinci ani de la demararea proiectului. Drumul montan, cel mai spectaculos din lume, conform BBC Top Gear a fost construit într-un timp record, în condițiile în care termenul de finalizare estimat de ingineri a fost de 20 de ani.
Acest lucru a fost posibil datorită temerilor lui Nicolae Ceausescu de o posibilă invazie a armatei URSS, așa cum se întâmplase în Cehoslovacia, în 1968. De altfel, proiectul a fost demarat la un an după Primăvara de la Praga, în 1969. Dictatorul comunist a dat ordinele necesare amenajării unei rute strategice prin Munţii Făgăraş în vederea transportării trupelor de apărare peste munți, în Transilvania, în cazul unei invazii rusești.
Ceauşescu trăia cu teama că România ar fputea fi următoarea ţintă a URSS şi ţinea să fie pregătit strategic pentru o înaintarea rapidă a trupelor militare româneşti prin nord. Iar soluția aleasă a fost Transfăgărăşanul, drumul care traversa Făgăraşiul, printr-un loc prin care nici măcar călare nu se putea trece.
Tansfăgărășanul măsoară peste 90 de kilometri și traversează cel mai înalt lanţ muntos din România, Munţii Făgăraş, fără să atingă cea mai înaltă altitudine. Cea mai înaltă șosea din România este, însă, Transalpina, care atinge o înălțime de 2.145 m, faţă de Transfăgărăşan – 2.042 m.
Caracteristicile tehnice ale drumului
Unul din tronsoanele cele mai dificile ale Transfăgărăşanului este cuprins între Lacul Bâlea şi Bâlea Cascadă pe o lungime de 13 km. Drumul s-a realizat cu eforturi materiale considerabile şi cu preţul multor vieţi de soldaţi şi muncitori care au lucrat aici.
Pe Transfăgărăşan există 27 de viaducte – poduri care n-au suport la mijloc, iar peste pâraiele Paltinul şi Bâlea sunt peste 800 de poduri şi podeţe.
Aici au fost construite patru milioane de metri cubi de terasamente, peste 290.000 metri cubi de fundaţii, aproximativ 600.000 de suprastructuri de macadam. De asemenea, s-au folosit peste 6.000 de tone de explozibil pentru a înlătura obstacolele și pentru a amenaja tunelurile. Doar pentru tunelul Capra – Bâlea, construit la cea mai înaltă cotă, cu o lungime de 887 m, s-au folosit 20 tone de dinamită.
Pentru realizarea drumului au fost săpaţi 41.000 metri cubi de piatră, 3.500 t ciment, 90 t oţel beton, 4.100 m de ţeavă, 24.000 de ancore, 130 t plase sudate.
sursa foto. EVZ
Muntele, luat cu asalt de armată
Construcţia Transfăgărăşanului a început în 1970, proiectul fiind atribuit Ministerului Economiei Forestiere şi al Materialelor de Construcţii în colaborare cu Mininisterul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, dar și cu Ministerul Apărării Naţionale. Peste 50.000 de muncitori civili şi militari, mii de târnăcoape, răngi, lopeţi, tone materiale explozive, sute de kilometri de frânghii, centuri de siguranţă şi sute de buldozere au luat cu asalt muntele.
De altfel, așa cum s-a întâmplat la marile investiții din România comunistă, Armata a jucat un rol important și aici. Două detaşamente de genişti din Regimentul 1 Geniu „Alexandru Ioan Cuza”, Râmnicu Vâlcea, au demarat lucrările, de-o parte şi de alta a muntelui. Lor li s-au adăugat și alți militari din din Regimentul 52 Alba Iulia.
Nu întâmplător, unul dintre punctele simbol ale Transfăgărăşanului, de la cota 1200, se numeşte „Poarta Geniştilor”. Aici, pe marginea drumului, a rămas o stâncă stingheră, unde a fost amplasată o placă de bronz, închinată geniştilor.
Este fix locul în care a început străpungerea muntelui, în vederea tăierii drumului. Un alt punct reper de pe șosea este „Poarta Întâlnirii”, de la cota 1600: „În această zonă s-au întâlnit în ziua de 16 august 1971 două subunități de geniu care lucrau la deschiderea drumului Transfăgărășan din sensuri opuse. În amintirea evenimentului, bravii geniști au denumit acest loc Poarta Întâlnirii”.
Ambele stânci: „Poarta geniştilor” şi „Poarta întâlnirii” se pot admira de sus, de la Bâlea Lac.
Sacrificiul cerut de muntele Făgăraș
Și nu doar soldații în termen au fost folosiți pentru construcția acestui drum, ci și țărani, intelectuali ori chiar deținuți scoși din închisorile comuniste.
Muntele a fost străpuns și amenajat în patru ani. Iar drumul a fost construit și cu sângele unor lucrători care și-au pierdut viața în diferite accidente. Oficial la construcția Transfăgărășanului au murit aproape 40 de persoanel și tot atâtea au fost rănite. Neoficial, se spune că numărul morților și rănițilot a fodt mult mai mare.
Sursa foto. EVZ
Povestea buldozerului îngropat în drum
Una dintre poveștile mai puțin cunoscute ale construcției Transfăgărășanului are legătură cu un bulldozer, îngropat în structura drumului. S-a întâmplat într-o noapte, când o stâncă de peste 700 de tone s-a desprins din munte și s-a prăbușit peste un utilaj. Buldozerul a fost strivit precum o cutie de conserve și, fiind pe un teren mlăștinos, s-a scufundat în mocirlă.
Dimineaţă, când au venit pe șantier, muncitorii au găsit stânca scufundată la nivelul drumului, iar mastodontul dispărut, înghițit de pământ.
Cum costurile de recuperare ale buldozerului erau mai mari decât s-ar fi recuperat de pe urma utilajului, responsabilii de pe șantier au preferat să continue construcția peste aceasta.
Sursa: Toma Cristian
Primul Trabant luat de o avalanşă
O altă poveste are legătură cu prima mașină care a urcat pe Transfăgărăşan, un Trabant condus de un călugăr, Nectarie. Mașina a ajuns până la punctul Capra, unde ar fi fost surprinsă de o avalanşă.
Călugărul a sărit din vehicul, iar acest lucru i-a salvat viața, dat fiind că Trabantul a fost luat de valul de zăpadă și rostogolit precum un bulgăre. Mașina a mai fost găsită abia după ce s-a topit zăpada, o jumătate de an mai târziu.