Manuscrisele de la Marea Moartă ascund litere care nu sunt vizibile cu ochiul liber. Sunt fragmente care par să aparțină unor texte necunoscute

Autoritatea israeliană pentru Antichități a anunțat că cercetarea unor fragmente care nu fuseseră anterior examinate din cauza mărimii(prea mici) sau a stării precare în care se găseau a dezvăluit existența unor manuscrise necunoscute, scrie Euronews.

Cercetătorii subliniază că textele recent descoperită oferă „noi oportunități” pentru înțegerea mai exactă a semnificațiilor celebrelor suluri.

Presa anunţă periodic noi descoperiri de vestigii arheologice care ne ajută să înţelegem mai bine contextul istoric și cultural al credinţei creștine. Până acum însă, niciuna dintre descoperiri nu a reușit să întreacă în spectaculozitatea utilităţii ei descoperirea Manuscriselor de la marea Moartă.

Manuscrisele sunt scrieri vechi, redactate în aramaică, care au fost găsite în mai multe situri din apropierea malului vestic al Mării Moarte.

Acestea sunt scrieri vechi, experţii estimând că ar proveni din perioada 250 î.Ch. – 68 d.Ch., când într-un final situl a fost distrus de romani.

Situl cel mai important a fost aproape de Qumran unde, între 1946 și 1956, au fost descoperite unsprezece peşteri care conţineau suluri cu scrierile străvechi sau alte artefacte.

Despre importanţa lor pentru cercetătorii Bibliei, scrie profesorul Peter W. Flint, unul dintre cei mai reputaţi cercetători ai Manuscriselor, într-un articol publicat intitulat ”A Closer Look: The Significance of the Dead Sea Scrolls“.

Pe lângă descoperirile de la Qumran, notabile sunt cele de la Murabba’at (1951), Nahal Hever (1951 sau 1952), Seiyal Wadi (1951 sau 1952), şi Masada (1963-1965). Profesorul W. F. Albright, cel mai important arheolog al SUA, a descris sulurile ca „cea mai mare descoperire arheologică din timpurile moderne.”

Cel puţin 941 pergamente au fost descoperite în peșterile de la Qumran (715 numai în Pestera 4).

Biblioteca de la Qumran este împărţită în două categorii principale: 240 pergamente biblice și manuscrise 701 nebiblice.

La rândul lor, manuscrisele biblice se împart în suluri apocrife (cum ar fi Tobit), suluri sectare (cum ar fi Statutul Comunităţii), si manuscrise pseudoepigrafice (cum ar fi Rugăciunea de Nabonidus).

Cei mai mulţi cercetători sunt de acord că sulurile sectare(nefariseice) au fost produse de către un grup de esenieni, care a locuit în Qumran.