Simona Halep apare pentru prima dată pe lista preliminară a unui turneu din anul 2023. În așteptarea verdictului din cazul de dopaj, dubla campioană de Grand Slam a fost introdusă de organizatorii de la US Open
Ultimul Grand Slam al anului, US Open, este programat în perioada 28 august - 10 septembrie.
Simona Halep (31 de ani, 55 WTA) nu a mai jucat niciun meci oficial din data de 29 august 2022. Ziua a coincis cu părăsirea competiției de la US Open în primul tur, după un eșec neașteptat în fața ucrainencei Daria Snigur.
Suspendată provizoriu după o probă pozitivă la roxadustat, dubla campioană de Grand Slam așteaptă cu sufletul la gură un verdict din partea organizației independente Sports Resolutions. Răspunsul ar trebui să vină dintr-un moment în altul.
Halep, pe lista preliminară la US Open 2023
Între timp, o veste foarte interesantă vine de la New York. Potrivit freelancerului Daniel Radu, Halep a fost introdusă pe lista preliminară a jucătoarelor de la US Open 2023.
În dreptul constănțencei apare mențiunea „suspendată provizoriu”. Marți, jucătoarea româncă nu apărea pe lista furnizată de organizatorii americani.
Simona a avut același statut de suspendată provizoriu pe durata întregului an 2023. Totuși nu a mai apărut până în acest moment pe altă listă preliminară, indiferent de nivelul competiției.
Dacă participă la US Open, a primit pedeapsa minimă
Includerea pe lista turneului de la New York nu reprezintă totuși o influență în ceea ce privește procesul Simonei Halep. Dacă ar deveni oficial, ar însemna că sportiva a primit pedeapsa minimă, de un an de zile.
Halep a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA), în urma depistării cu o substanță interzisă la US Open 2022. Jucătoarea a fost informată de rezultatul testului pozitiv pe 7 octombrie 2022.
Ulterior, pe 19 mai, ITIA a anunțat că Halep se confruntă cu un nou cap de acuzare, și anume că în pașaportul ei biologic ar exista „iregularități”. Ambele acuzații cumulate pot duce la o suspendare de minimum 4 ani pentru dopaj. Practic, îi pot pune capăt carierei. Speranța Simonei este totuși un verdict de maxim doi ani.
În cazul unui verdict nefavorabil ei, următoarea cale de atac a dublei campioane de Grand Slam ar fi Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, notează GSP.