În bătălia pe care omenirea o duce contra cronometru pentru eradicarea epidemiei de COVID-19, sunt cheltuiţi şi foarte mulţi bani. Iar acolo unde sunt bani, desigur că apar şi escrocii, care s-ar înfrupta şi ei puţin din sumele uriaşe.
MISA s-a „agățat” de Ambasada Indiei în România. Susține că luptă împotriva COVID.
Pe lângă profesionişti de renume mondial, apar tot felul de vraci şi şamani care susţin că deţin leacul miraculos împotriva acestei boli care ne-a schimbat viaţa la toţi. Din panoplia profitorilor fără scrupule, nu lipseşte nici MISA. Care, pentru a fi mai credibilă, şi-a pus în acţiunile sale o pălărie cu însemnele Republicii India. Lăsând astfel să se înţeleagă că tot ceea ce se întreprinde în ţara noastră de către ei, este în colaborare cu Ambasada Republicii India la Bucureşti.
Între oameni de ştiinţă şi profitori
Chiar de la începutul pandemiei, s-a produs un eveniment care a dat de gândit oamenilor simpli. Imediat ce un oficial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a anunţat că noul virus COVID-19 s-a răspândit pe toată planeta şi pune în pericol grav sănătatea speciei umane, la bursă s-a întâmplat o minune.
Gigantul farmaceutic „Moderna” a anunţat că deja testează pe oameni un vaccin împotriva temutului virus. Rezultatul? O creştere uriaşă a preţului acţiunilor Moderna şi un câştig de câteva miliarde de dolari în doar două zile. La Moderna însă, lucrează oameni de ştiinţă, care au şi realizat vaccinul.
La fel şi cu firma Pfizer-BionTech, care a realizat şi ea un vaccin, utilizat acum pe scară largă în toată Europa. Toate acestea au costat miliarde şi miliarde de dolari. Dar nu mai contează sumele, când în joc este soarta omenirii, şi aşa schimbată în acest an de când a început pandemia.
De cealaltă parte, alţi oameni de ştiinţă de renume, propun tratamente simple, deloc costisitoare, cu medicamente care deja există şi sunt folosite de mulţi ani, ale căror efecte adverse la om sunt deja cunoscute, nu mai trebuie testate acum, aşa cum se întâmplă în cazul noilor vaccinuri. Profesorul Didier Raoult, Directorul Institutului Spitalului Universitar pentru Infecţii Mediteraneene (Bouches-du-Rhône), unul dintre cei mai cunoscuţi infecţionişti din lume, spune: „Clorochina, un antimalarian folosit de zeci de ani şi cunoscut sub numele de Nivaquine, are efecte spectaculoase asupra epidemiei în curs”.
Acum, este o dispută aprigă între medicii care susţin că leacul miraculos pentru eradicarea epidemiei este „Ivermectina”, un medicament destinat iniţial animalelor, care, în unele ţări, în urma studiilor clinice, a fost autorizat să fie folosit şi la om, şi medicii care resping categoric acest tratament.
MISA s-a „agățat” de Ambasada Indiei în România
Dar toţi aceştia, indiferent de părerea pe care o au, sunt medici, specialişti de elită, unii dintre ei câştigători ai Premiului Nobel pentru Medicină, cum este cazul colectivului care a descoperit medicamentul foarte disputat astăzi, „Ivermectina”.
Ei bine, pe lângă ei, au apărut şi „specialiştii” deţinători ai unor remedii miraculoase, care nu au nimic de-a face cu ştiinţa. Iar şmecheria pentru a fi băgaţi în seamă, este să fie asociaţi cu aceşti specialişti.
Este şi cazul celor de la MISA. Care, aşa cum veţi vedea în continuare, nu s-au aruncat direct, cu capul înainte, în disputa pentru tratarea COVID, cu prelegerile şi rugăciunile speciale ale lui guru Bivolaru pe internet. Pentru că şi-au dat seama că ar fi ridicoli.
Pentru a se lipi totuşi de India, ţară care este în prima linie în bătălia cu pandemia, fiind chiar producătoare de vaccinuri, şmecherii MISA au folosit o metodă mult mai insidioasă. S-au îmbrăcat în halate albe, de specialişti, şi participă pe la tot felul de simpozioane şi conferinţe pe teme medicale. De regulă, de medicină neconvenţională. Astfel deghizaţi, s-au lipit, mai nou, de Ambasada Indiei la Bucureşti, deşi în anul 2011, MISA a fost interzisă de autorităţile indiene pe motiv de pornografie.
Metoda de a se lipi totuşi de India se numeşte „Asociaţia Naţională pentru Promovarea Medicinelor Neconvenţionale – ANM Ayurveda România”. Deşi are multe site-uri pe internet, în niciunul nu se precizează cine conduce această asociaţie. Am aflat noi pe surse. Se numeşte Andrei Gămulea. Membru marcant al MISA. ANM participă la toate simpozioanele la care ia parte şi un reprezentant al Ambasadei Indiei.
Metoda prin care membrii MISA au intrat sub umbrela indiană
Cooperarea între AMN, condusă, aşa cum am văzut, de membri marcanţi ai MISA deghizaţi în Asociatia Nationala a Medicinelor Neconventionale - AMN Ayurveda Romania şi Ambasada Indiei nu este tocmai nouă. Are cel puţin doi ani vechime. I-auziţi comunicat oficial:
„În data de 15 iunie 2018, Ambasada Indiei la București, în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie a României a organizat un Simpozion pe tema Ayurveda – Cunoașterea tradițională indiană asupra vieții. Acest simpozion reprezintă o recunoaștere a aplicabilității eficiente a acestei științe străvechi în România. Conform spuselor Excelenței Sale, domnul Thanglura Darlong, Ambasador al Indiei la București. (fostul ambasador al Indiei la Bucureşti n.r.).
Acesta este primul simpozion dintr-o serie de astfel de evenimente care vor urma în perioada următoare. După cum a afirmat doamna Chitra Suresh, prim-secretar al Ambasadei Indiei la București. Acest eveniment a obținut sprijin de Camera de Comerț și Industrie a României. Evenimentul a reunit specialiști în Ayurveda din cadrul Asociației Naționale pentru promovarea Medicinelor Neconvenționale din România (AMN) și reprezentanți ai unor importante instituții din domeniul sănătății și al agriculturii.
În conformitate cu spusele dl. Andrei Gămulea, președinte al AMN, Ayurveda este un sistem multidisciplinar ce vizează sănătatea, agricultura, nutriția, economia, știința, educația, cercetarea pentru sănătate și chiar unele aspecte ce țin de energetică.”
Aşadar, oameni din MISA, alături de oficialităţi ale Ambasadei Indiei, dar şi de reprezentanţi ai unor instituţii ale statului român.
Andrei Gămulea este membru marcant al MISA. Dovadă, cartea pe care a scris-o în colaborare cu Gregorian Bivolaru, numită „Codex alimentarius”, dar şi faptul că era organizatorul unor tabere MISA, ca de exemplu cea de la Cavnic.
Mai mult decât atât, în anii de început ai AMN, Gregorian Bivolaru a fost preşedintele Comisiei Centrului de Coordonare a Cursurilor de Medicină Ayurveda în cadrul AMN. El a eliberat diplome participantilor la cursurile AMN.
Şi încă un exemplu, de astă dată recent, care îl include şi pe noul ambasador al Indiei. Cursul "yoga expert", ţinut pe Costică Cojocaru pe 22 ianuarie 2021, curs online gratis de yoga în cooperare cu Ambasada Indiei. Acestui curs îi face reclamă chiar E.S. Rahul Shrivastava, ambasadorul Indiei în Romania, pe contul facebook al ambasadei.
Să vedem însă cine este Costică Cojocaru. Este instructor MISA la Baia Mare. Pe reţelele de socializare, sunt trecute şi datele de contact, numărul de telefon şi adresa de email. Interesant este totuşi faptul că aceleaşi date sunt popularizate. Și pot fi găsite şi în clipul promoţional postat pe contul de facebook al Ambasadei Indiei la Bucureşti.
De asemenea, Costică Cojocaru a fost şi purtător de cuvânt al MISA.
MISA, India şi pandemia
Pandemia de COVID 19 a fost socotită de către membrii MISA o nouă oportunitate de a se lipi din nou de India. Țară în care au fost interzişi pentru pornografie, iar sediile sigilate de poliţie. Pentru că, nu-i aşa, nu te numeşti yoghin, dacă nu eşti recunoscut de India.
Aşa că pe unul dintre site-ul AMN, asociaţia în care s-au deghizat membrii MISA pentru a nu fi recunoscuţi de oficialii indieni, am găsit următorul protocol:
Protocolul Administraţiei Clinice Naţionale cu privire la Ayurveda şi Yoga pentru gestionarea Covid-19
„Recent, Ambasada Indiei din România, prin persoana E.S domnul ambasador Shri Rahul Shrivastava, a pus la dispoziţia AMN România, protocolul Administraţiei Clinice Naţionale din India, cu privire la Ayurveda şi Yoga, pentru gestionarea COVID-19.
Acest document a fost realizat prin colaborarea mai multor comisii de experţi ai unor binecunoscute instituţii de profil. Organizaţii naţionale şi de cercetare din India, printre care AIIA, IPGTRA, NIA şi CCRYN.
Protocolul se adresează gestionării formelor blânde de Covid-19. Acest protocol şi anexele sale sunt aprobate de Ministerul AYUSH din India. Documentul poate fi oferit la cerere tuturor celor interesaţi, atât instituţiilor, cât şi persoanelor interesate (...).”
Cu alte cuvinte, care vrei să te tratezi de COVID-19 sau să previi o eventuală infectare şi nu ai încredere în metodele actuale, contactează-ne. Îţi dăm noi ceva care-ţi ia COVID-ul cu mâna. Avem şi girul Indiei, ţară care, aşa cum am mai spus, este în prima linie ştiinţifică de luptă antipandemie.
„Nu avem nicio colaborare cu MISA”
Ne-am adresat Ambasadei Indiei la Bucureşti, cu întrebarea dacă are vreo legătură sau susţine în vreun fel activitatea MISA. Răspunsul a fost categoric. „Ambasada Indiei nu are nicio legătură cu “Mişcarea de integrare în absolut” din România, condusă de Gregorian Bivolaru și nu îi susține activitățile”!