Cum a ajuns Miron Cozma „El Lidero Maximo” al ortacilor din Valea Jiului

Cum a ajuns Miron Cozma „El Lidero Maximo” al ortacilor din Valea Jiului

Aducerea minerilor la București din ordinul personal al lui Ion Iliescu i-a adus lui Miron Cozma poziţia de unic lider al ortacilor din Valea Jiului, arată procurorii în rechizitoriul Dosarului Mineriadei.

În iunie 1990, minerii din Valea Jiului aveau mai mulţi lideri de sindicat, dar numai unul dintre ei vorbea pe „telefonul roșu”, cu Ion Iliescu. În rechizitoriul întocmit de procurori, mai mulţi martori au relatat că Miron Cozma vorbea des cu președintele de atunci.

„La Ligă a sunat telefonul la care a răspuns Miron Cozma. L-am auzit spunând: „Să trăiţi! Am înţeles, o să rezolvăm noi problema”, fără să ne spună cu cine a discutat. Noi am înţeles cu toţii că a vorbit cu Ion Iliescu. Eu știu că vorbea des cu Ion Iliescu mai arăt că acolo era de faţă și Brait Petru care era lider sindical la Petrila și ulterior avea să devină vicepreședinte al Ligii sau poate chiar era”, a relatat martorul Frederic Cîrlig.

 

Liderii minerilor, surclasaţi de Cozma

Procurorii arată în rechizitoriu că Miron Cozma îl suna, la rândul său, pe Ion Iliescu.

„Martorul Botoroagă Ionel, care era prezent în sediul Combinatului Minier Petroșani, i-a sugerat lui Miron Cozma să sune pe telefonul guvernamental, din biroul lui Costinaș Benoni, pe președintele ales, Ion Iliescu, fapt pe care inculpatul Miron Cozma l-a și făcut. Inculpatul Ion Iliescu i-a confirmat lui Miron Cozma că este neapărat nevoie de prezen- ţa minerilor la București, iar Miron Cozma l-a asigurat că aceștia sunt pregătiţi să plece spre București.

Din această discuţie rezultă că inculpatul Miron Cozma era informat în legătură cu plecarea minerilor la București, dar probabil dorea ca președintele ales să-l roage personal să se ocupe de această problemă. Totodată, Miron Cozma dorea să-și întărească autoritatea de unic lider al minerilor din Valea Jiului și să-i marginalizeze pe Ilinescu Constantin, Cămărășescu Nicolae, Napău Ioan și alţi lideri de sindicat, care își doreau același lucru ca și el.

După evenimentele petrecute în perioada 13-15 iunie 1990, inculpatul Miron Cozma a reușit să devină liderul suprem al minerilor din România”, arată procurorii în rechizitoriu.

Adus „cu japca” de un securist

În prezent, Miron Cozma, inculpat alături de Ion Iliescu în Dosarul Mineriadei pentru crime împotriva umanităţii, susţine o versiune diferită: ar fi fost luat „cu japca” la București, de Nicolae Cămărășescu, unul dintre liderii minerilor pe care, de fapt, a reușit să îl surclaseze.

Pe data de 29 martie, de pe treptele Tribunalului București, Miron Cozma a declarat: „Pe data de 13 știţi foarte bine că minerii n-au fost în București! Și știţi foarte bine că minerii au ajuns pe data de 14 iunie în București, la ora 7 dimineaţa, în Gara de Nord, iar dvs. daţi Gara Băneasa! (n.r. – către jurnaliști) Ţineţi cu ei! Și mă daţi pe mine îmbrăcat miner! Păi eu n-am fost fraţilor îmbrăcat miner în iunie 1990. Eu am fost îmbrăcat civil! Și pe mine m-a adus securistul Nicolae Cămărășescu, cu minerii lui. M-au adus cu japca, în ultimul tren, cel cu patru vagoane!”.

Pe cine dă vina Cozma

Cozma e convins că n-a făcut nimic ilegal: „Acesta e ecusonul meu de la Naţiunile Unite din 1993. Păi, pentru numele lui Dumnezeu! Naţiunile Unite mă primeau în delegaţia sinducală a României dacă evenimentele pe care le-am condus eu erau ilegale?!”

„Luceafărul huilei” dă vina pe politicieni. „Vă întreb eu la ora asta: regimul Constantinescu cu primii-miniștrii de la vremea aia, ministrul Justiţiei de la vremea aia, regimul Băsescu, de ce nu au anchetat evenimentele din iunie 1990? Pentru că, fraţilor, încă o dată: toţi sunt pe-o mână!

 

Cât va dura procesul

Despre procesul Mineriadei Miron Cozma spune că acesta va fi unul de durată, având în vedere că sunt mii de părţi civile. „Mie nu îmi este frică de pușcărie. Am stat 11 ani în pușcărie și nu a mișcat nimeni în faţa mea. (...)

Acest proces se vrea tergiversat, probabil să moară Iliescu. Sau să mai dispară și Petre Roman, să își ia elan în ţările spaniole. Au apărut mii de părţi civile. Pe motivaţia asta să vedeţi cât se va întinde procesul. O să dureze, dacă se va judeca vreodată, cel puţin 10 ani, pe motivaţia că vor fi audiate victimele și se va întinde la nesfârșit. Eu vreau adevărul”, a conchis Miron Cozma.

 

Cozma, interpelat la Tribunal: „Te vopsești la păr, bă, nene!”

Pe data de 29 martie, Miron Cozma a făcut circ în faţa Tribunalului București, după ce o ceată de romi i-a „stricat” discursul pe care acesta îl ţinea în faţa camerelor video. Chiar când Miron Cozma îi înfiera cu mânie proletară pe Ion Iliescu și pe toţi președinţii care i-au urmat în funcţie, unul dintre romi i-a strigat: „Te-ai vopsit la păr, bă, nene, la anii tăi! Nu ţi-e rușine?! Ești om în toată firea și te vopsești la păr!”. Miron Cozma, care vorbea în direct la toate televiziunile, s-a oprit și i-a întors-o: „Da’ și care e problema ta, bă, că mă vopsesc la păr? Asta-i problema ta?!”. „Cui i-a mulţumit Iliescu? Cui? La pușcărie cu voi!”, i-a strigat un alt rom lui Cozma.

 

Ne puteți urmări și pe Google News