Mirela Vaida amenințată pe TikTok. Prezentatoarea se confruntă cu un nou pericol

Vedeta de televiziune Mirela Vaida trece, din nou, prin momente grele, după ce a fost amenințată prin intermediul unui clip video postat pe o rețea de socializare.

Mirela Vaida, prezentatoarea Antena 1 este amenințată, din nou, de o femeie care spune că îi va sparge capul atunci când o va întâlni. Se întâmplă la câteva luni după ce o altă individă, dezbrăcată, a pătruns în studioul de televiziune în care se filma emisiunea Acces Direct. Aceasta a luat-o la țintă pe prezentatoarea show-ului și a atacat-o cu un bolovan. După alte două luni, situația s-a repetat, iar prezentatoare s-a confruntat cu o nouă amenințare.

Aceeași femeie a pătruns în studiouri, înarmată tot cu un bolovan, urmărind să o lovească pe Mirela Vaida. Doar că, de această dată nu i-a reușit deoarece ușile de acces erau blocate. Femeia a reușit, totuși, să spargă un geam înainte de a fi imobilizată și dată pe mâinile autorităților.

Aceste momente au fost traumatizante, iar Mirela Vaida mărturisea că se teme pentru viața ei și că merge cu teamă la serviciu.

În prezent, situația pare că se repetă pentru a treia oară. Prezentatoarea de la Acces Diirect a fost amenințată din nou, de această dată, de o altă femeie, care a fost indicată drept complice a celei dintâi.

Mirela Vaida, amenințată din nou

Cea care o amenință este o presupusă complice a celei care a atacat-o cu bolovani pe Mirela Vaida. Aceasta a fost prezentată astfel, într-una din edițiile show-ului de televiziune. După acest moment, tânăra a fost cercetată de poliție și chiar internată, pentru o perioadă, într-un centru de boli nervoase.

După ce a ieșit ea a blestemat-o pe Mirela Vaida, considerând că vedeta Antena 1 se face vinovată pentru toate necazurile prin care a trecut, inclusiv pentru perioada în care s-a aflat în detenție.

Mai mult, femeia a fost filmată în timp ce o amenința pe Mirela Vaida iar clipul a ajuns viral pe rețeaua de socializare TikTok. În înregistrare, care a fost filmată de un tânăr, aceasta poate fi auzită spunând că îi va sparge capul prezentatoarei Antena 1 atunci când o va întâlni.