Mirela Vaida a făcut astăzi declarații controversate cu privire la scandalul în care sunt implicați frații Tate. Cei doi foști sportivi sunt acuzați de lipsire de libertate. Prezentatoare a spus că poliția nu ar fi intervenit atât de repede dacă nu ar fi fost vorba despre un cetățean străin.
Mirela Vaida a analizat la emisiunea pe care o prezintă pe Antena Stars cazul fraților Tate acuzați că au sechestrat o tânără care avea cetățenie americană, dar și o altă fată de origine română. Prezentatoarea a susținut că poliția nu ar fi intervenit dacă era vorba doar despre o româncă.
„Sunt probleme pe care statul român le cunoaște, dar nu intervine. Nu înțeleg de ce. Româncele noastre nu sunt băgate în seamă. Dacă nu era vorba de tânăra care a apelat la iubit și s-a intervenit prin Ambasadă, nimeni nu intervenea. Nu se bagă Poliția. Nici nu-i știu pe acești tineri, dar cu siguranță nu intervenea nimeni dacă era o româncă”, a spus Mirela Vaida.
Caz preluat de DIICOT
Cazul a fost preluat între timp de DIICOT. „Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a dispus declinarea în favoarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală într-o cauză în care se efectuau cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal“, au anunțat procurorii.
După ce au fost audiați, frații Tate au revenit la obiceiurile lor. Cei doi au fost surprinși de paparazzi Antena Stars intrând în curte alături de patru tinere. Una dintre ele avea un bandaj în jurul feței. De asemenea, aceștia au observat faptul că fetele nu erau deloc străine locului. Ar fi intrat în curte foarte sigure, cu zâmbetul pe buze.
Mascații au descins luni seară la vila fraților Andrew și Tristan Tate după ce au primit informații că o tânără americancă este sechestrată în locuință. Emma Gabbey venise din SUA în România, unde credea că urmează să trăiască o frumoasă poveste de dragoste cu Tristan Tate, dar se pare că acesta era, de fapt, un veritabil „loverboy”, care ar fi ademenit-o pe fată în vila din Voluntari, cu scopul de a o obliga să facă videochat. Oamenii legii au eliberat-o pe tânără, dar au mai găsit în locuință o altă fată, de origine română.
Acuzat de lipsire de libertate
Tristan Tate, fostul iubit al Biancăi Drăgușanu este cercetat acum pentru lipsire de libertate, iar fratele său pentru complicitate. Tristan Tate este un personaj celebru pe internet, urmărit pe Instagram de 317.000 de persoane, iar pe TikTok de peste 60.000 de persoane pentru fotografiile și clipurile în care își etalează mașinile foarte scumpe, de sute de mii de euro.
Acesta și fratele său ar fi moștenit, de la tatăl lor, un hotel în Thailanda, prin intermediul căruia ar fi strâns o avere importantă, care s-ar ridica la nivelul milioanelor de euro. Fost luptător, Tristan Tate a obținut două centuri la kickboxing, iar în țara noastră și-a încercat norocul și în cușcă, unde a fost învins înainte de limită de campionul MMA, Adrian Preda.