
Steaua anunţă că „Perla coroanei“ a fost vândută la arabi pentru 6 milioane de euro. Surse autorizate spun însă că suma ar fi de câteva ori mai mică!
Distanţa dintre vorbele şi faptele din fotbalul românesc a fost ilustrată marţi, încă o dată, de transferul lui Mirel Rădoi. Steaua l-a „transferat“ pe internaţ ional din vorbe, de-a lungul anilor, la cele mai importante echipe ale lumii. În horă se prinseseră patronul Gigi Becali, verii-impresari ai acestuia şi un întreg cor de aplaudaci. Până la urmă, cazul Rădoi a semănat cu povestea din bancul cu Radio Erevan: n-a fost Manchester United, din Anglia, ci Al- Hilal, din Arabia Saudită (echipă antrenată de Olăroiu).
Preţul tranzacţiei n-a fost anunţat oficial nici de Steaua, nici de Al-Hilal. Iniţial s-a vorbit despre 7,5 milioane de euro, apoi - de 7,2 milioane de euro. Preşedintele stelist Valeriu Argăseală şi antrenorul arabilor, Cosmin Olăroiu, au declarat ieri că arabii vor plăti circa 6 milioane de euro către Steaua. Rădoi ar urma să câştige 1,6 milioane de euro pe sezon în patru ani.
Totul pare însă doar un joc de imagine. „Sumele vehiculate sunt exorbitante! Dacă ar fi fost vorba de 7,5 milioane de euro, cum s-a spus prima dată, Gigi l-ar fi dus în spate până acolo pe Rădoi! Cred că e vorba de un sfert din acea sumă. Nici salariul jucătorului nu cred că e atât. Bruno Metsu (n.r. - selecţionerul francez al Qatarului) e cel mai bine plătit antrenor din zonă, cu 1,4 milioane de euro pe an“, ne-a mărturisit ieri, sub protecţia anonimatului, un expert în fotbalul arab. Internaţionalul suedez Christian Wilhelmsson, cel mai cunoscut jucător de la Al-Hilal, a fost cumpărat pentru 5,1 milioane de euro, iar salariul său este de 1,8 milioane de euro pe an.
Chiar dacă suma ar fi reală, preţul este oricum sub cel de 15 milioane, avansat până acum de Gigi Becali şi linguşitorii săi. Îşi păstrează Oli banii împrumutaţi? Indiferent de suma încasată, în contul clubului din Ghencea ar putea intra mai puţini bani. Cosmin Olăroiu l-a împrumutat pe Gigi Becali, în luna noiembrie a anului trecut, cu două milioane de euro, fapt confirmat de amândoi. Este posibil ca antrenorul să reţină o parte din contravaloarea împrumutului. „Când l-a împrumutat pe Gigi, Olăroiu ştia de ce o face“, a dezvăluit enigmatic Liţă Dumitru. „Oli l-a luat pe Rădoi pentru a ajuta Steaua“, a spus şi Anghel Iordănescu, lăsând să se înţeleagă că patronul Gigi Becali este tot mai strâmtorat de probleme financiare.
Foste glorii din Ghencea, în frunte cu Emeric Ienei, Tudorel Stoica şi Helmuth Duckadam, spun că Steaua n-are mari şanse la titlu fără Rădoi. Adversarii nu şi-au ascuns bucuria. Marea dilemă este însă legată de posibilitatea ca Rădoi să mai prindă naţionala.
„CĂUTAT“
Real Madrid nu l-a vrut nici gratis Dacă suma de 6 milioane de euro e cea reală, atunci Rădoi a devenit cel mai scump fotbalist român vândut în străinătate, depăşind recordul de 5,4 milioane de euro stabilit de Dinamo prin vânzarea lui Radu Ştefan la Lazio. Rădoi deţine însă alt record, de data aceasta nedorit. În fiecare sezon, Gigi Becali a susţinut că are „oferte“ pentru Rădoi, preţul fiind de 15 milioane de euro.
Latifundiarul l-a propus apoi gratis la Real Madrid, în toamna lui 2006, dar „albii“ au refuzat politicos. Întrebat de posibilitatea să joace alături de Mirel Rădoi la Real, Roberto Carlos răspundea nedumerit: „Qui?“ (n.r. - Cine?). Becali şi verii săi l-au propus pe fotbalist şi la Inter Milano, dar Jose Mourinho nu l-a primit nici atunci când mai avea în lot doar un singur fundaş valid!
VORBE ŞI FAPTE Echipe la care a fost „transferat“ Rădoi Inter Milano (Italia) Real Madrid (Spania) Manchester United (Anglia) Portsmouth (Anglia) Lazio Roma (Italia) Standard Liege (Belgia) Fiorentina (Italia) Palermo (Italia) FC Liverpool (Anglia) Tottenham (Anglia) Lille (Franţa) Dinamo Kiev (Ucraina) FC Köln (Germania) Bayern München (Germania)
Echipa la care a ajuns în realitate Rădoi Al-Hilal (Arabia Saudită)