Micii „tricolori” s-au duelat, aseară, cu o altă echipă calificată la Campionatul European din 2019, organizat de Italia și San Marino. După „testul” de la Cluj, Mirel Rădoi și-a felicitat elevii și a anunțat că România U21 nu va merge la EURO pentru a face act de prezență.

Arată foarte bine, pentru că ultima impresie contează. Felicitări jucătorilor, pentru că e o echipă de nivelul nostru, calificată la Mondial. Am schimbat sistemul de joc, 4-3-3, automatisemele noastre au suferit, au fost şi jucători noi. Ce am urmărit ca obiective, am rezolvat. Eu cred că jucătorii noi s-au descurcat bine, s-au ridicat la nivelul meciului. E o echipă cu personalitate.

Cred că în viitorul apropiat constanţa asta va fi o normalitate. Mulţi dintre ei vor face pasul la naţionala mare, iar mulţi şi-au dat seama ce înseamnă să joci cu jucători egali. Ne-au lipsit 9-10 jucători

Puteam să dramatizăm, dacă pierdeam. Eu cred că diferenţa de scor ar fi fost prea mare. Le-am spus jucătorilor că aş vrea multe probleme, dar noi să alegem dintre mulţi jucători şi să-i alegem pe cei mai mulţi. Indiferent de ce adversar vorbim, toţi sunt de acelaşi calibru şi ne vom ridica la nivelul lor. În viziunea lor, suntem cea mai slabă naţională de la EURO, dar vă spun că vor avea viaţă grea cu noi. Vom demonstra că ne putem bate cu ei”, a spus Mirel Rădoi, după jocul cu Belgia U21.

 

Te-ar putea interesa și: