Mirel Rădoi, replică usturătoare pentru Gigi Becali. Selecționerul naționalei de tineret și-a făcut K.O. nașul
- Andrei Călin
- 24 iunie 2019, 12:55
Selecționerul Mirel Rădoi i-a răspuns lui Gigi Becali, după ce finanțatorul de la FCSB a declarat că Florinel Coman ar fi trebuit să fie titular la naționala de tineret.
Florinel Coman a fost rezervă la meciurile câștigate de naționala de tineret a României, cu Croația, scor 4-1, și Anglia, 4-2. Însă, jucătorul de la FCSB l-a înlocuit de fiecare dată pe Andrei Ivan și a reușit „o dublă” de senzație contra englezilor. Gigi Becali a declarat să Florinel Coman ar fi trebuit să fie titular în cele două meciuri, iar Mirel Rădoi i-a dat o replică dură nașului său.
„Nu aș vrea să profite cineva de această emulație din jurul băieților. Acest lucru mă deranjează. Mă refer aici la nașul meu (n.r. Gigi Becali). Trebuie să înțeleagă că lucrurile aici sunt foarte clare. Va juca cine se antrenează și poate ajuta din start sau pe parcursul meciului. Aici nu e că dacă vedem ceva la televizor sunăm să facem o schimbare”, a spus selecționerul naționalei de tineret.