Mirel, puşcăria şi arabii

Mirel, puşcăria şi arabii

Gigi Becali a comparat noua destinaţie a lui Rădoi cu o închisoare. Saudiţii s-ar putea să nu guste „gluma“.

Mirel Rădoi a plecat aseară spre Arabia Saudită, însă la prânz a trecut şi pe la naşul său, Gigi Becali, pentru a-şi lua rămas-bun. Patronul Stelei a comis cu această ocazie o gafă care s-ar putea să-i îngreuneze zilele lui Rădoi la Riad. „I-am zis că e bărbat, nu copil. Alţii stau trei ani la puşcărie. Lui nu o să-i fie mai greu la arabi“, a spus Becali. Ştiut fiind faptul că şeicii nu gustă astfel de „aroganţe“, este posibil ca această nefericită alăturare între închisoare şi viaţa din Arabia să-i creeze probleme la noul său club, Al-Hilal.

Gigi a susţinut apoi că, prin aceste vorbe pe care i le-a adresat finului său, a încercat să-i ridice acestuia moralul! Gigi i-a programat paşii în viaţă finului său, anunţându-l în cât timp va ajunge antrenor principal în Ghencea: „Am discutat despre plecarea în Arabia Saudită, despre ce o să facă acolo, despre familia sa. I-am spus: «Du-te! Pentru familia ta o să fie bine. Stai trei-patru ani acolo, câştigi cinci milioane de euro, după care o să te întorci la Steaua. Stai doi-trei ani ca secund, pe urmă te pun antrenor principal»“.

Fotbalistul este, în acelaşi timp, copleşit de nostalgie şi regrete. „Mă duc să iau campionatul cu Al-Hilal, dar am vorbit cu foştii colegi să-mi păstreze un tricou şi o medalie de campion cu Steaua. Prietenilor le va fi greu să ajungă la mine, dar nici eu nu le-am făcut multe invitaţii... Familia va veni cu siguranţă alături de mine. Nu vreau să le răspund celor care zic că am făcut un pas înapoi. Nu e un pas înapoi, chiar dacă fotbalul din Arabia nu e la fel de valoros ca în România“, a spus Mirel Rădoi, aseară, pe Aeroportul „Henri Coandă“, înainte de a părăsi ţara.

Ne puteți urmări și pe Google News
"I-am zis lui Mirel că e bărbat, nu copil. Alţii stau trei ani la puşcărie. Lui nu o să-i fie mai greu la arabi." - Gigi Becali, patron la Steaua şi naşul lui Rădoi

GHIONEA ÎL APĂRĂ   „N-a fost tiran. Ba din contră, era modest“

Victor Piţurcă şi Dumitru Dragomir au catalogat transferul lui Rădoi drept o binecuvântare pentru restul jucătorilor de la Steaua. Aceştia ar fi scăpat de presiunea „tiranului“, care îşi depăşea atribuţiunile datorită puterii câştigate din poziţia de fin al patronului.

Foştii colegi ai lui Rădoi i-au luat însă apărarea acestuia. Sinceri sau poate doar dornici de a se pune bine cu naşul fotbalistului, Gigi Becali, jucătorii rămaşi în Ghencea spun că lucrurile stăteau altfel.

„Mirel nu era un tiran, nu le-a vorbit urât colegilor. Era chiar opusul unui tiran, era modest, poate prea modest în unele momente. Impunea respect prin ceea ce făcea atât pe teren, cât şi în afara lui. Era un jucător determinant şi avea un cuvânt de spus prin atitudinea sa. Mirel era motorul echipei, fiindcă ne trăgea după el prin comportament, stil de joc şi caracter“, l-a apărat Sorin Ghionea pe fostul căpitan.

Petre Marin, noul căpitan?

După ce patronul Becali a dezvăluit că n-ar fi bine ca banderola de căpitan să ajungă pe braţul lui Ghionea, pe motiv că acesta „se enervează uşor, nu este prea înţelept şi nici colegii nu-l prea iubesc“, fundaşul vizat a venit cu altă propunere. „Cel mai îndreptăţit să devină căpitanul Stelei este Petre Marin. Are o experienţă extraordinară şi este foarte respectat de coechipieri, pentru că este un jucător cerebral, cu picioarele pe pământ“, a punctat Ghionea.

Cele mai mari şanse de a prelua banderola le are însă Dorin Goian. Puternicul fundaş are mai multe atuuri de partea sa: este susţinut de Gigi Becali, are cea mai mare experienţă din lot (este titular în naţională) şi o fire echilibrată. În acest moment însă, se discută şi despre posibilitatea ca Goian să fie, de asemenea, vândut.

Citiţi şi: MIHAI VOINEA: Rădoi, liderul de carton