Ziariştii români au evitat cu multă discreţie să comenteze ultimul raport al celor de la Freedom House, care arată că, în rândul statelor din UE, România are presa cea mai puţin liberă.
Potrivit clasamentului realizat de această importantă organizaţie non-guvernamentală, chiar şi în Mongolia, Ghana sau Papua Noua Guinee mass-media este mai independentă decât în ţara noastră. De altfel, Freedom House consideră că presa din Mali - una dintre cele mai sărace ţări din Africa - este liberă, în timp ce cea din România este doar „parţial liberă”.
MediaSind, un sindicat al ziariştilor români, a identificat câţiva vinovaţi: agresiunile „verbale” asupra jurnaliştilor sau anchetele poliţiei şi Parchetului „la adresa instituţiilor de presă”. Cu toate că este atât de critic la adresa autorităţilor, MediaSind nu are nicio jenă în a cerşi ajutor de la guvern, considerând că refuzul de a sprijini cu bani publici presa independentă ar fi o formă de „presiune economică”. Nici un cuvânt despre degradarea vizibilă a libertăţii de expresie în trusturile media controlate de moguli. În raportul publicat în 2008, Freedom House scria despre faptul că politicieni şi oameni de afaceri şi-au edificat propriile „vehicule media”, deşi această supradezvoltare a mijloacelor de comunicare în masă nu putea fi suportată de către piaţă. Potrivit Freedom House, multe trusturi de presă nu sunt profitabile, ceea ce încurajează autocenzura, pentru a-i mulţumi pe proprietari şi pe furnizorii de reclame. Pe scurt, ceea ce arată acest prestigios ONG este că numeroşi ziarişti scriu şi spun ceea ce cred ei că i-ar plăcea mogulului-patron, doar pentru a-şi păstra salariile (adesea cu totul disproporţionate faţă de activitatea prestată, dar care probabil că includ un spor de ruşine, aşa cum primesc gunoierii). În cea mai mare parte a cazurilor, nu este nevoie de un ordin explicit, de genul „Atacaţi-l pe Băsescu”.
Jurnalistul român are capacitatea de a intui ce vrea şeful şi se năpusteşte feroce asupra duşmanilor acestuia. Nu promovezi în sistem dacă nu eşti capabil să dirijezi politica redacţională în sensul dorit de patron, dar fără să fie nevoie ca acesta să-ţi dea mai mult de un telefon pe zi. Uneori, câte un mogul îşi invită subalternii cei mai apropiaţi în câte o deplasare exotică, la un safari în Africa sau pe plajele din Oman, şi le spune: „Eu nu mă amestec în chestiunile redacţionale, dar cred că...”. Şi, subit, ideile sunt asimilate în proporţie de 100% de către angajaţi, iar în scurt timp ele apar în publicaţiile pe care mogulul le controlează - bineînţeles sub forma unor comentarii semnate şi asumate de către ziariştii independenţi.
Criza economică şi blocajul de pe piaţa forţei de muncă vor încuraja autocenzura. Intuiesc ziua în care va apărea o adevărată competiţie, de genul „Cine este cel mai obedient ziarist din trust”, iar câştigătorii săi vor obţine emisiuni în prime-time şi posturi de conducere bine plătite. În fond, poate că ziariştii din Ghana, Papua Noua Guinee sau Mali sunt mai liberi decât noi, dar ceea ce contează este că mogulii noştrii plătesc mult mai bine.
Recomandările noastre
