Mircea Lucescu și-a ales colaboratorii la Națională. Tehnicianul a discutat cu Răzvan Burleanu

Mircea Lucescu și-a ales colaboratorii la Națională. Tehnicianul a discutat cu Răzvan Burleanu Mircea Lucescu Sursa foto: Facebook

București. Mircea Lucescu este dat, aproape sigur, drept viitorul antrenor al Naționalei defotbal a României. El s-ar fi întâlnit deja cu președintele FRF, Răzvan Burleanu, ca să pună la punct ultimele detalii.

În vârstă de 79 de ani, tehnicianul a fost cea de-a doua opțiune a Federației, după refuzul lui Gică Hagi. Lucescu senior a mai atrenat echipa națională în urmă cu 38 de ani când a obținut calificarea la Euro 1984.

Mircea Lucescu și-a ales colaboratorii

Antrenorul a avut o discuție cu reprezentanții Federației Române de Fotbal, în cadrul căreia și-a ales colaboratorii care vor forma staff-ul tehnic. În campania de calificări pentru Campionatul Mondial din 2026, Mircea Lucescu a optat pentru secunzii Ionel Gane și Florin Constantinovici. El l-a păstrat pe Leontin Toader ca antrenor pentru portari.

Pe lângă cei enumerați, Lucescu vrea să-l mai aducă la echipa națională și pe Alexandru Spiridon (64 de ani), colaboratorul său de la Șahtior și Zenit.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dacă se va ajunge la un acord, este de așteptat ca Mircea Lucescu să fie prezentat la începutul săptămânii viitoare. Contractul va fi semnat pentru doi ani, până la Campionatul Mondial din 2026. Competiția este organizată de Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada.

Conform informațiilor din spațiul public, Lucescu va primi un salariu de 27.000 de euro pe lună, adică 324.000 de euro pe an. De asemenea, în cazul calificării la Cupa Mondială, va încasa un bonus de 200.000 de euro.

echipa nationala

Echipa națională Sursa foto: Facebook

Salariu similar cu cel primit de Iordănescu

Mircea Lucescu primește același salariu care i-a fost propus de FRF și lui Edi Iordănescu, dacă ar fi rămas la Națională. Pentru fostul tehnician al lui Dinamo Kiev și Șahtior, suma este mult mai mică decât cele câștigate anterior, în ultimii 24 de ani.

Astfel, la Dinamo Kiev, Lucescu a fost plătit cu 1,2 milioane de euro pe an. Suma a fost jumătate din ceea ce a câștigat la echipa națională a Turciei, respectiv, 2,5 milioane de euro pe an.

În Rusia, la Zenit, Mircea Lucescu a avut 5 milioane de euro pe an. La Șahtior a câștigat, în medie, 4 milioane de euro pe an.

Suporteri

Suporteri Sursa foto. Facebook

Obiectivul lui Mircea Lucescu la Națională

După calificarea la Euro 2024 și ieșirea din grupe, așteptările suporterilor au crescut față de echipa națională. Astfel, se poate spune că Mircea Lucescu are un obiectiv mai dificil de atins. Chiar dacă nu i se va cere direct, suporerii se gândesc, cu siguranță, la Campionatul Mondial.

Până atunci, noul selecționer va debuta oficial la începutul lunii septembrie, când începe ediția 2024 - 2025 a Ligii Națiunilor. România va juca pe 6 și pe 9 septembrie cu Kosovo și Lituania. Urmează în octombrie, pe 12 și 15, alte două meciuri cu Cipru și Lituania.

În noiembrie, la ultima acțiune din Liga Națiunilor, se joacă meciurile de acasă cu Kosovo și Cipru.

Revista presei