Pe data de 22 aprilie 1986 ne părăsea, de pe un pat de spital din Chicago, Mircea Eliade. Unul dintre cei mai mari oameni de cultură pe care i-a oferit România a murit cu regretul de a fi departe de țară. Din acest motiv,unele voci apropiate marelui filosof și scriitor au precizat că Eliade a dorit să fie incinerat și nu înmormântat într-un pământ străin.

Conform relatărilor lui Ioan Petru Culianu, prieten apropiat al lui Eliade și martor la decesul marelui istoric al religiilor, cu puțin timp înainte de punctul final al drumului străbătut de Eliade în această viață a avut loc o scenă emoționantă.

Înainte de a-şi pierde cunoştinţa definitive, Eliade a dorit să își dedice gândurile și sentimentele, recunoştinţa şi iubirea, fără cuvinte, celei care i-a alături până la sfârşit – lui Christinel Eliade.

Scriitorul a pus verigheta sa alături de cea a soţiei şi a încercat să-i ducă mâna la buze pentru a o săruta. Acesta a fost modul în care Eliade şi-a luat rămas bun de la marea iubire care l-a însoţit până la finalul vieţii. „Mircea Eliade e alert, îşi potriveşte ochelarii ca să recunoască vizitatorii, zâmbeşte şi, mai ales, îi propune soţiei sale un joc, care va fi şi ultimul său gest înainte de a-şi pierde definitiv cunoştinţa: îi arată verigheta, prinsă cu o sârmă verde ca să nu-i alunece de pe deget, îi strânge afectuos mâna, pune verigheta sa alături de a ei, încearcă să-i ducă mâna la buze ca să i-o sărute. În rezervă nu se varsă lacrimi. Christinel şi le şterge afară, iar lângă el rosteşte fără încetare încurajări", nota Culianu în jurnalul său.

 

Stelian Pleșoiu, omul de casă al familiei Eliade, a oferit  descrierea ultimului moment de la funeraliile lui Mircea Eliade. „Preotul catolic şi profesor de teologie la Universitatea din Chicago, părintele David Tracy rosteşte rugăciunea finală în liniştea profundă ce stăpânea de acum întregul etaj. Nu se auzeau decât comenzile în şoaptă ale asistentelor şi doctorilor. Partea cea mai grea rămăsese acum Christinel. La un pas de leşin, în neputinţa de a se exprima articulat, aceasta se împotrivea legii naturii care-şi luase dreptul. Cu ţipete şi gemete înăbuşite, sunete nearticulate, se lăsa greu de îndepărtat de lângă cel dispărut.

 

Filosoful necontestat al "Istoriei Religiilor", fondatorul "Enciclopediei Religiilor", creatorul unor cuvinte noi folosite în limbajul filoso­fic-religios, autorul a mii de articole cu caracter ştiinţific, istoric, religios, profesorul care a îndrumat şi învăţat mii de studenţi, astăzi filosofi de va­loare, laureaţi ai marilor premii de pe mapamond, profesori erudiţi, arhiepiscopi, etc, îşi termină angajamentul vizavi de obligaţia şi misiunea sa de a crea, de a lăsa ceva patrimoniului culturii universale", rememora Stelian Pleşoiu la câțiva ani distanță.

 

Viața și opera lui Mircea Eliade ocupă spații imense în orice rubrica în care se face referire la aceste aspecte. A influențat în mod decisiv literatura română. A primit cele mai înalte distincții în SUA. A iubit pasional în India. De unde a ieșit romanul savurat de orice european și nu numai.

 

Mircea Eliade a fost un gînditor și scriitor român. Filosof și istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor.

 

Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate.

 

Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.

 

Născut în București, a fost fiul lui Gheorghe Eliade și al Jeanei născută Vasilescu. A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu. Familia s-a mutat între Tecuci și București, în ultimă instanță, stabilindu-se în capitală în 1914, și și-a achiziționat o casă pe strada Melodiei, în apropiere de Piața Rosetti, unde Mircea Eliade a locuit pînă tîrziu în adolescență.

 

După terminarea învățămîntului primar la școala de pe strada Mîntuleasa, Eliade devine elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arșavir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noica și Barbu Brezianu.

 

Devine interesat de științele naturii și de chimie, ca și de occultism, și a scris piese scurte pe subiecte entomologice. În ciuda tatălui său care era îngrijorat de faptul că-și pune în pericol vederea și așa slabă, Eliade citește cu pasiune. Unul dintre autorii preferați este Honoré de Balzac.

 

Interesul față de cei doi scriitori l-a dus la învățarea limbilor italiană și engleză, în particular începe să studieze persana și ebraica. Este interesat de filosofie și studiază lucrările lui Vasile Conta, Marcus Aurelius și Epictet, citește lucrări de istorie și în special pe Nicolae Iorga și B.P.Haşdeu. Prima sa operă a fost publicată în 1921 „Inamicul viermelui de mătase urmată” de „Cum am găsit piatra filosofală”. Patru ani mai tîrziu, Eliade încheie munca la volumul său de debut, volum autobiografic, „Romanul Adolescentului Miop”.

 

La 20 noiembrie1928 pleacă în India, trăieste în Calcutta unde o întîlnește pe Maitreyi.

De la mijlocul anilor '30, Eliade, aparținînd de grupa din jurul lui Nae Ionescu a îmbrățișat ideologia Mișcării Legionare, în cadrul căreia devine un activist cunoscut. Eliade s-a distanțat ulterior de această atitudine, însă a evitat mereu să se refere la această perioadă critică din tinerețea sa.

 

Anumiți exegeți ai operei sale au comentat faptul că Eliade, de fapt, nu s-a dezis niciodată de ideologia legionară, preferînd să nege ulterior că ar fi autorul unora dintre articolele care i-au purtat semnătura și că unele idei de factură mistic-totalitară sau antisemite ar fi regăsibile în operele sale științifice. În ceea ce privește opera literară, drama Iphigenia a fost interpretată de unii comentatori, în frunte cu Mihail Sebastian, a fi o alegorie a morții lui Corneliu Zelea Codreanu.

 

Începînd din 1957, Mircea Eliade se stabilește la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea "Loyola". Reputația sa crește cu fiecare an și cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituții ilustre, primește mai multe doctorate honoris causa.

 

La 11 mai 1966 devine membru al Academiei Americane de arte și științe. Cîțiva ani mai tîrziu vizitează Suedia şi Norvegia şi participă la Congresul de istorie a religiilor.

În anul 1977 Mircea Eliade primește premiul Bordin al Academiei Franceze. Iar în anul 1985 devine Doctor Honoris Causa al Universităţii din Washington.

 

În ultimii ani de viață, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, Eliade a continuat să lucreze editînd cele 18 volume de enciclopedia religiilor, adunînd contribuții pentru ultimul volum de istoria credințelor și proiectînd un compendiu al lucrărilor sale de istoria religiilor care să apară sub forma unui mic dicționar. Pentru munca sa a fost propus de două ori la premiul Nobel.

 

Mircea Eliade a murit la vîrsta de 79 de ani, la 22 aprilie 1986, la Chicago, a fost incinerat la Capela Rockfeller din Hyde Park.