Mircea Dinescu, supărat înainte să fie audiat în dosarul „Revoluţiei”
- Felix Mihai Badea
- 3 martie 2017, 00:00
Procurorii de la Parchetul General l-au audiat ieri, în calitate de martor, pe poetul Mircea Dinescu în dosarul „Revoluţiei”.
Poetul, care a fost printre primii revoluţionari care au apărut la televizor după fuga lui Ceauşescu, a declarat că i se pare nepermis că ani de zile şi-au dat cu părerea despre Revoluţie „numai foştii securişti de la Timişoara, de la Bucureşti, transformaţi în istorici, informatori”.
La intrarea în sediul Parchetului General, el a mai adăugat:
„Mie mi se pare că jucăm într-o telenovelă fiindcă ani de zile s-au făcut tot felul de comisii, comitete şi s-a îngropat chestia. După 27 de ani să vii să chemi lumea să afli, ce să afli? Ce s-a întâmplat la Televiziune? Noi am uitat în ce ţară am trăit, diversiunile puse la cale de băieţii care conduceau România. Să ne închipuim acum că acele forţe ce stăpâneau România, puterea militară, armamentul, toată puterea de comunicare şi diversiune, toate acele personaje de sub Ceauşescu au dispărut peste noapte în neant şi s-au culcat liniştite? Ei au funcţionat. Culmea este că, acum sigur unii dintre ei s-au retras, au devenit oameni de afaceri, au murit, dar asta voiam să spun, să fii chemat să te ancheteze sau, mă rog, să te întrebe, eu sunt martor. Cine să te întrebe? Cei care au lucrat pe vremuri? Cei care m-au arestat înainte de ‚89 pentru pamfletul pe care l-am scris împotriva lui Ceauşescu?”.