Pentru început este important să stabilim cine sunt cei care l-au votat pe Mircea Diaconu. Sociologul vasile Dâncu susține că nu avem de-a face cu un ”vot antisistem”, ci cu un experiment plănuit de PSD. Probabil din dorința de a justifica scorul sub așteptări al PSD, Vasile Dâncu a afirmat că voturile lui Mircea Diaconu sunt voturile pe care PSD a acceptat să i le cedeze. Argumentul său este că PSD l-a ajutat pe cunoscutul actor să strângă semnături, iar oamenii care au semnat s-au simțit obligați să-l și voteze. Cu alte cuvinte, PSD a acceptat să cedeze o parte din zestrea sa tradițională de voturi. Întrebarea este de ce a făcut PSD acest lucru? Vom răspunde la asta în cele de urmează.

Mai mult decât atât, Vasile Dâncu a afirmat că o mare parte din buletinele de la scrutinul european au fost anulate pentru că unii alegători au pus o ștampilă dublă: pe PSD și pe Mircea Diaconu. La fel cum în Bulgaria, un candidat socialist plasat pe poziția a 15 -a pe buletinul de vot, fără notorietate și șanse de reușită, a ieșit pe primul loc în preferințele alegătorilor, pentru că alegătorii nu au înțeles foarte bine noul sistem de vot. Candidatul a fost ștampilat pentru că poziția sa pe buletinul de vot a coincis cu cea a Partidului Socialist Bulgar. Desigur, în cazul lui Mircea Diaconu, campania de victimizare orchestrată de Antena 3 a avut rolul său în această victorie.

Pe de altă parte, sociologul Barbu Mateescu susține că o parte din voturile obținute de Mircea Diaconu sunt de la oameni care, în cazul în care actorul nu ar fi candidat, nu ar fi venit la urne. Un soi de vot antisistem, dat unui personaj perceput ca decuplat, fie și parțial, de actuala clasă politică, în ciuda faptului că este creația acesteia. Este vorba despre acei oameni care, sătui până peste cap de politicienii actuali, au preferat o figură familiară, fără să-i intereseze câtuși de puțin faptul că abilitățile politice ale lui Mircea Diaconu lipsesc cu desăvârșire. Dovadă că succesele sale politice sunt inexistente. Acești oameni îl cunosc pe Mircea Diaconu (notorietatea sa este foarte mare), îi iubesc filmele (abilitățile sale actoricești nu pot fi puse la îndoială). Îl percep drept un om care a făcut ceva bun în viața lui, chiar dacă nu în plan politic.

Nu sunt sociolog și, prin urmare, nu am argumente solide pentru a-l contrazice pe Vasile Dâncu. Empiric însă cred că diagnosticul pus de Barbu Mateescu este cel corect. Succesul lui Mircea Diaconu este un mix între eficiența propagandei mediatice din studiourile lui Felix, capacitatea mașinăriei de vot a PSD de a mobiliza alegători la urne și exasperarea unui segment de electorat sătul să voteze aceiași politicieni decredibilizați.

Și eu cred că Mircea Diaconu a fost un experiment al PSD. Un experiment care, însă, le-a explodat în față liderilor social- democrați și care, pe deasupra, a distrus o parte din ”laborator”. Adevărul este că PSD-iștii sperau ca Diaconu să ia un scor în jurul a 3%, care să-i asigure intrarea în Parlamentul European, fără a afecta partidul. Socialiștii voiau doar să poată lovi în PNL, să-i mai lege lui Crin Antonescu o piatră de moară de picior. Victor Ponta spera să apară la televizor și să insiste că ruperea USL a fost o greșeală a PNL, la fel cum a fost decizia de a nu-l pune pe listă pe Mircea Diaconu. Premierul a fost în permanență preocupat să demonstreze că marginalizarea unor lideri liberali a fost o greșeală, pe care este interesat să o repare, pentru că, nu-i așa?, ”USL trăiește”. Sau, altfel spus, a supraviețuit tentativei de omor pusă la cale de liberalii lui Antonescu.

Problema lui Victor Ponta este că prietenul său Călin popescu Tăriceanu nu a făcut mare brânză, spre deosebire de Mircea Diaconu, care a strâns prea multe voturi. Iepurii PSD s-au dovedit fie incompetenți politic, fie prea competenți. Pentru că succesul lui Diaconu a micșorat procentele PSD, Victor Ponta nu poate ieși public să pretindă succesul experimentului. Înțeleg că, în PSD, este o oarecare îngrijorare, pentru că Ponta a ajuns undeva la 41-42% și nu mai are potențial de creștere. În aceste condiții, rolul sateliților săi este esențial. Tăriceanu a eșuat în a atrage un anumit segment de electorat pe care să-l direcționeze la prezidențiale către Ponta. Cu Diaconu lucrurile stau cu totul altfel. Are potențial. De aceea Pontă umblă prin târg și anunță posibilitatea ca Diaconu să candideze la Președinție. Pentru a-l ajuta să-și contureze acest profil. La fel cum afirmând că a votat cu Crin Antonescu în 2009 speră să-i înduioșeze pe cei cărora nu le vine să creadă că USL a murit subit.

Adevărul este că Mircea Diaconu este un fel de Frankenstein politic scăpat de sub control, care s-a decuplat de la aparate și a început să umble liber prin lume. Ca orice produs al ingineriei politico- genetice, este un real pericol, pentru că poate suferi mutații ale ADN-ului periculoase pentru toată lumea. A afectat deja scorul PSD. Este însă și un real pericol pentru Dreapta. Sunt convins că va candida. El neagă acest lucru pentru că nu-și poate dezamăgi electoratul la doar câteva zile după ce l-a votat pentru a merge la Bruxelles. Peste câteva luni lucrurile vor sta altfel. iar candidatura la Președinție poate fi atractivă în primul rând financiar. În 2009 umblă vorba că Sorin Oprescu a rămas cu niște bani frumoși în conturile de campanie, deși nu a făcut mare brânză la Președinție.

Din postura de candidat, Mircea Diaconu ar putea confisca un segment de electorat care s-ar putea duce către Klaus Iohannis, și el beneficiar al unei imagini de tehnocrat, de specialist în administrație, nu de om de partid. Este evident că Mircea Diaconu nu și-a spus ultimul cuvânt în politică. Chiar dacă nu are nimic de-a face cu ea.