Mircea Băsescu: „Judecătorul avea sarcina trasată să mă condamne la patru ani de închisoare!”. Amintiri din pușcărie
- Feri Predescu
- 18 septembrie 2017, 00:00
● Celebrul Victor Becali i-a fost șef de cameră ● Vestea că va fi eliberat i-a fost dată de Mihai Necolaiciuc ● A dat Statul în judecată la CEDO ● El susține că a stat un an în plus în pușcărie
Mircea Băsescu este un om liber. Condamnat la patru ani închisoare pentru trafic de influență, fratele fostului președinte a ieșit din Penitenciarul Poarta Albă după amânări care au cumulat un an, în condițiile în care în septembrie 2016 îndeplinise fracția legală pentru eliberarea condiționată. Mircea Băsescu își caută acum dreptatea la CEDO, susținându-și, în continuare, nevinovăția. În cele trei cauze trimise la Strasbourg, el se îndreaptă împotriva judecătorilor care l-au condamnat, împotriva procurorului care a întocmit rechizitoriul, precum și împotriva instanțelor, pentru cele două amânări ale eliberării condiționate din penitenciar.
Într-un interviu în exclusivitate pentru EVZ, Mircea Băsescu nu se ferește să arate cu degetul spre DNA și SRI, acuzând cele două instituții că, în ultimii ani, în încercarea disperată de a ajunge la Traian Băsescu, ar fi plănuit să sacrifice întreaga familie a fostului președinte.
Pe Mircea Băsescu l-am găsit la ferma pomicolă a familiei. Era deja la treabă deși nu trecuseră nici 24 de ore de la eliberarea din penitenciar. Puțin mai slab și mai palid, dar la fel de vesel ca pe vremuri. Pare că pușcăria nu l-a schimbat, însă recunoaște că a avut momente în care a simțit că a ajuns la limită. Nu din cauza condițiilor din penitenciar, ci din cauza sistemului judiciar din România. Le va fi veșnic recunoscător avocaților săi care au demonstrat că el nu a luat bani de la familia lui Sandu Anghel, lucru recunoscut, de altfel, și de instanță.
- Evenimentul zilei: Cum ați fost tratat în Penitenciarul Poarta Albă?
- Mircea Băsescu: Nu am ce să reproșez personalului din penitenciar. E jobul lui, trebuie să își facă datoria. Cel puțin în cazul meu toți mi-au vorbit politicos, nimeni nu a sărit calul. Medicamentele sunt însă o problemă, chiar și în spitalul penitenciar. Acolo, în spital, mi le aducea soția în fiecare săptămână. Venea o asistentă, le prelua și mi le dădea conform prescripției medicilor de acasă. După ce am fost transferat în penitenciar, la Poarta Albă, soția nu a mai avut voie să aducă medicamente. Am făcut foarte multe cereri și rapoarte la conducerea penitenciarului până când, în sfârșit, s-a aprobat să le plătesc eu. Acolo nu ai voie să ai bani. Ți se pun pe un card. Cu acel card vorbești și la telefon, 54 de bani minutul. Poți vorbi numai cu 10 persoane puse pe listă de deținut. Nu poți vorbi, în total, mai mult de o oră.
- Dar condițiile de detenție?
- În Spitalul Penitenciar, care e unitate separată, condițiile erau omenești. Am stat vreo lună jumătate din cauza problemelor cu inima. Aveam patru bypassuri și arterele înfundate, unele în proporție de 98%, cum a constatat un medic militar adus de la Constanța. M-au mutat, apoi, în penitenciar întro încăpere în care eram 15, cel mult 20. Acolo erau fostul ministrul Stelian Fulea, profesorii din lotul de la Slobozia, cu Bacalaureatul, foști polițiști. Se păstra curățenia. Nu aveam ploșnițe deși, în restul celulelor, colcăiau. Dacă dai un pachet de țigări pe săptămâ- nă, este întotdeauna cineva care se oferă să facă curat. În februarie, după amânarea primei decizii de eliberare condiționată, m-au mutat la secția Valu lui Traian, în regim deschis.
Victor Becali, șef de celulă la secția Valu lui Traian a Penitenciarului Poarta Albă
La începutul anului, Mircea Băsescu a fost încarcerat, în regim deschis, la secția Valu lui Traian a penitenciarului. Șef de celulă i-a fost Victor Becali care, în semn de prețuire pentru fratele fostului președinte, i-a repartizat chiar patul in care se odihnise Gigi Becali.
- EVZ: Unde ați stat, acolo, la Valu lui Traian?
- Mircea Băsescu: Am stat la secția 9, unde stătuseră alde Becali. Erau condiții de regim deschis. Erau 10 paturi. În bucătărie aveam o masă adusă de Gigi Becali. Curtea era frumoasă, copaci, gazon, trandafiri, o grădiniță în care pusesem roșii. La 11 noaptea, televizorul se închidea. Îți luau curentul. Aici am stat cu Mihai Necolaiciuc, cu doi foști primari. Când am ajuns acolo m-a întâmpinat Victor Becali, el era șeful, mi-a prezentat camera și patul în care urma să dorm, „a fost al vărului meu, Gigi” a spus el, era cu salteaua nu știu de care. Și am ocupat patul lui Gigi Becali. După ce mi-au dat a doua amânare, Victor a zis că pleacă de aici și a făcut demersuri, ajungând la Jilava. A zis că dacă nu m-au eliberat pe mine, și m-au amânat, pe el nici atâta. Eu am rămas aici până pe 11 septembrie. Nu mă plâng, puteam spune că sunt pe un vapor care așteaptă mai multe luni în rada portului. Important este să îți ții moralul, să ai tot timpul de lucru. Dar ai o limită. Când vezi că a trecut un an. Acum, ultima dată, când pronunțarea s-a amânat cu o săptămână, a fost cel mai greu. Lunea trecută nu eram în celulă și am auzit niște urlete dinăuntru, și a venit Necolaiciuc care m-a anunțat că, gata, sunt liber.
„Tehnica magistraților pentru întârzierea eliberării condiționate: amânarea termenelor”
Mircea Băsescu susține că a stat un an și trei luni în închisoare, peste termenul legal, numai din cauza procurorilor și judecătorilor care tărăgănaseră deciziile primei instanțe, de eliberare condiționată a unor deținuți.
- EVZ: Ați fost mutat la secția Valu lui Traian, după ce Tribunalul Constanța a admis prima contestație a DNA la decizia Judecătoriei Medgidia de a vă elibera condiționat. Explicaține.
- Mircea Băsescu: Asta e principala problemă cu eliberările condiționate. Comisia din penitenciar este formată din comandantul penitenciarului, locțiitorul pe probleme de disciplină, șeful serviciului educație, tot un ofițer, un psiholog și un judecător. Oamenii ăștia se pronunță dacă deținutul poate fi pus, sau nu, în libertate. Dacă nu ai avut probleme, cum a fost la mine, ei își fac raportul și îl înaintează către Judecătoria Medgidia unde, în 5 minute, judecătorul decide. În noiembrie, la prima propunere, eram în sală cu un proxenet. El era cu DIICOT, eu cu DNA -ul. Eu am fost primul. Procurorul, un tânăr pe care nu l-am văzut niciodată, a fost foarte vehement împotriva mea, că nu sunt suficient de reeducat, deși studiase raportul Comisiei din penitenciar. Și, totuși, judecătoarea de la Medgidia a decis punerea mea în libertate. Procurorul a făcut recurs.
- Dar nu așa se procedează?
- Nu întotdeauna. A treia zi, proxenetul a plecat din penitenciar, liber, procurorul nu a făcut recurs. La mine, însă, da. Ei fac recursul la Tribunalul Constanța, fiind semnat întotdeauna de șeful DNA. Tehnica este: după ce se dă pronunțare, are trei zile pentru recurs, dosarul trebuie trimis, de la Medgidia, la Constanța. Domnii de la DNA iau dosarul de la Judecătorie, invocând că trebuie să pregă- tească motivele, argumentele. Și l-au ținut trei săptămâni. După care, îl duc la Judecătoria Medgidia care, apoi, îl trimite la Tribunalul Constanța, care planifică ședința de judecată. Și ajungi la Tribunal, unde procurorul DNA este și mai vehement. Și, la final, judecătorul amână pronunțarea cu o săptă- mână, iar apoi admite contestația DNA și impune un alt termen de reiterare abia după trei luni. La mine a fost după 29 iunie, a doua oară. Practic, eu am avut două amânări de trei luni și am stat un an de când a trecut termemul legal de eliberare. Nu e drept.
„DNA nu știe ce înseamnă omenia”
Conform calculelor efectuate chiar de Penitenciarul Poarta Albă, Mircea Băsescu ar fi trebuit să iasă din închisoare în toamna anului trecut. Deși a fost eliberat, de trei ori, de Judecătoria Medgidia, procurorii DNA au cerut, de fi ecare dată, respingerea deciziei.
- EVZ: Avocații dumneavoastră spuneau că veți fi eliberat după patru luni. De ce credeți că s-a întâmplat după un an și trei luni?
- Mircea Băsescu: Vă spuneam de cardul acela, în afară de a da telefon, îți oferea și informații cu data probabilă pentru liberare. La mine, acum, scria 27 august 2016. Și când știi că sunt trecut cu mai mult de un de la termenul de eliberare și că am patru bypassuri și cinci stenturi, operat în pușcărie, depistat cu diabet și tu, DNA, mai ceri să mai stau încă doi ani în închisoare, unde e omenia? În condițiile în care eu nu am dat în cap nimănui, nu am furat bani de la stat, nu am de dat un leu la stat, cei de la Curtea de Apel Constanța nu au cerut așa ceva, stabilind că Marian Căpățână a luat banii și nu Mircea Băsescu. Și tu, DNA, mai ceri încă doi ani când, tu, doamna procuror, nu m-ai văzut niciodată? Cum e posibil? Femeia aia care știe că șefa ei, a DNA-ului, a copiat 4,76% la lucrarea de doctorat.
- Dar actuala șefă a DNA nu este cea căreia i-ați trimis un email, fiind prima persoană pe care ați informat-o, avertizând-o despre ce s-ar putea întâmpla? Credeți că l-a citit?
- Cu siguranță, mailul a ajuns la ea. Vreți să îmi spuneți că fratele președintelui, că era președinte în vremea aceea, trimite un mail șefei DNA în care folosește termenul de trafic de influență și amenințare și presiuni și nu îl citesc nu știu câte servicii?
- De ce credeți că nu a reacționat?
- Nu a vrut, ba chiar asta a fost ideea: lasă-l în pace, lasă-l pe Băsescu că îl prindem noi. Ați văzut că i-au făcut lui Traian 50-60 de procese, nu au avut de ce să se ia de el. După ce nu a mai fost președinte. Pentru toate prostiile, de care te crucești. Cu Traian aveau ce aveau, inclusiv Laura Codruța Kovesi. Și cum pe Traian nu puteau să îl atingă, s-au luat de toată familia. De mine, de fetele lui, de fiul meu. Noroc că sunt prea mici nepoții lui, fiindcă se luau și de ei.
„«Noi suntem Statul» există. Puterea e o boală”
Mircea Băsescu pare convins de existența sistemului paralel care își urmărește propriul scop: „Să-și crească puterea pe care au gustat-o și nu mai vor să renunțe la ea”.
- EVZ: Credeți că este vorba de o obsesie?
- Mircea Băsescu: Este o boală pe care o capătă oamenii când au putere. Oamenii prea tineri. Se întorc împotriva oricui. Calcă totul în picioare ca să își păstreze actualul statut. Eu am fost șef toată viața, în școală și pe mare. Am ajuns comandant de navă. M-am privatizat. Eu m-am săturat să fiu șef. Voiau să mă pună șef de cameră în pușcărie. Am refuzat. Să știți că atunci când ajungi șef foarte repede, ți se urcă la cap, este boală. Este o boală care a lovit-o rău și pe Laura Codruța Kovesi, și pe Coldea de la SRI. Sunt oameni care au fost promovați foarte repede.
- Nu de către Traian Băsescu?
- Coldea, da. Și Codruța Kovesi, dar nu uitați că ea, la al doilea mandat, a fost pusă de Victor Ponta, nu de Traian Băsescu. Traian nu o mai voia pe Codruța și a susținut-o Ponta. E simplu să ai pârghiile în mână. În dosarul meu și SRI-ul a contribuit, inventând pur și simplu, punându-l pe procurorul Păncescu să spună că eu aș fi putut influența decizia judecătorului de la Craiova, când eu nu am fost niciodată acolo și nu cunosc pe nimeni. Îmi erau cunoscute toate mișcările, chiar și în străinătate. Și vreți să spuneți că eu trimit un mail la doamna Kovesi și vorbesc de trafic de influență și nu știe lumea? Că stăteau țiganii la mine la 5 dimineața, când eu fac hârtii și ei nu știu? Atâția bani cheltuiți inutil, dar nu era banii lor, erau ai statului, nu din buzunarul lor. SRI nu scoate bani din buzunar. „Noi suntem Statul” e adevărat.
- Ca să ce?
- Ca să ai pârghiile în mână. Pentru că e foarte bine să ai puterea. Și când ai putere, nu te mai interesează cât ești de iubit. Puterea te interesează. Poți să fii detestat, nu contează.
Avocații lui Mircea, echipa care îl va reprezenta și la CEDO
Echipa de avocați a lui Mircea Băsescu a fost prezentă la absolut toate înfățișările în proces, reușind să convingă, în final, instanța că clientul lor nu a pre judiciat material familia lui Sandu Anghel.
- EVZ: Ați avut o echipă de avocați care v-a fost alături în ultimii trei ani. Au mai fost și alții, dar au dispărut.
- Mircea Băsescu: Avocatul Nelu Tașcă a muncit enorm. Împreună cu Larisa Purcărea. Au făcut minuni. Larisa a fost cea care a documentat tot, a ascultat peste 1.200 de înregistrări ale DNA-ului. Convorbiri ale lui Căpățână cu familia Anghel din procesul judecătoarei de la Craiova. Și i le-a dat lui Tașcă, care și-a făcut meseria și a reușit să probeze că nu eu am primit banii. Că judecătorul avea sarcina trasată, să mă condamne la patru ani de închisoare. Ok, dar nici el nu a putut cere să dau banii pentru că era clar că nu i-am luat eu. Îi sunt recunoscător lui Tașcă. O să mai auziți de ei, la dosarele de la CEDO.