Miraculoasa Halep dă asaltul final la Melbourne

Miraculoasa Halep dă asaltul final la Melbourne

Românca va juca a treia finală de Mare Șlem a carierei. Lidera WTA o va înfrunta pe daneza Caroline Wozniacki. Ambele jucătoare caută primul trofeu major

Simona Halep va lupta, mâine, de la ora 10.00 (în direct la Eurosport 1) pentru trofeul de la Australian Open. Românca s-a calificat în ultimul act, după ce a trecut în semifinale de Angelique Kerber (locul 16 WTA), scor 6-3, 4-6, 9-7.

A salvat două mingi de meci

Meciul câștigat de tenismena din Constanța a fost de un dramatism rar întâlnit. Simona a fost o furtună, a condus cu 5-0, s-a impus în primul act, l-a pierdut pe cel deal doilea, iar în decisiv a ratat două mingi de meci la 5-4. Totul părea pierdut în momentul în care Kerber a avut și ea două mingi, la 6-5, pentru a închide jocul, dar Halep a rezistat eroic.

Ne puteți urmări și pe Google News

La final, românca a bifat a treia calificare într-o finală de Mare Șlem. Ea a luptat pentru trofeul de la Roland Garros, în 2014 și 2017, dar a pierdut cu Maria Sharapova 4-6, 7-6(5), 4-6, respectiv Jelena Ostapenko, 6-4, 4-6, 3-6.

„Simt că am jucat foarte bine în acest turneu. Sunt în finală, vreau să mă bucur de acest moment. Sper că voi fi relaxată pentru finală, și sper să fiu 100% aptă de joc pentru acest meci”, a declarat lidera tenisului feminin.

Daneza, două finale la US Open

În ultimul act, Halep va da peste o veche cunoștință: Caroline Wozniacki (27 de ani). Daneza, locul 2 WTA, a eliminat- o în semifinale pe belgianca Elise Mertens (locul 37 WTA), scor 6-3, 7-6(2). La fel ca Simona, și Wozniacki se află în căutarea primului titlu de Grand Slam. Până acum, ea a mai jucat finalele de la US Open, în 2009 și 2014. Prima dată a pierdut cu belgianca Kim Clijsters, scor 5-7, 3-6, a doua oară cu Serena Williams (3-6, 3-6).

Halep și Wozniacki s-au întâlnit de șase ori până acum, românca impunându- se în două partide. Ultima confruntare a avut loc la Turneul Campioanelor, anul trecut, iar daneza a câștigat cu 6-0, 6-2.