MIRACOL. Un bărbat a participat la propria înmormântare. Momente de GROAZĂ pentru familie

Un bătrân indian, Budh Ram, în vârstă de 95 de ani a fost declarat mort de către medicul care a fost chemat de familie pentru a declara decesul. Au urmat clipe de groază pentru toți membrii familiei când la ritualul de înmormântare, bătrânul s-a trezit și a spus că a vrut să tragă un pui de somn.

O familie din Rajasthan, India, a avut parte de șocul vieții ei când bărbatul pe care urmau să-l înmormânteze s-a trezit din morți.

Budh Ram, în vârstă de 95 de ani, a avut niște dureri în piept și a vrut să stea puțin în pat, dar și-a pierdut conștiința, potrivit b1.ro

 Primele cuvinte ale bărbatului au fost „am vrut să trag un pui de somn”.

Rudele au chemat un doctor când l-au găsit, însă acesta a susținut că pacientul este decedat.

 „Preotul a început ritualul și un frizer a început să îi tundă pe membrii familiei. Apoi i-am făcut ultima baie. Curând a început să respire și s-a așezat pe pat. El ne-a spus că a simțit dureri în piept și s-a așezat să tragă un pui de somn. E un miracol”, a spus Balu Ram, fiul bătrânului.