1 decembrie aduce o nouă minivacanță pentru bugetari. De la ultimele zile libere de la stat din luna august, românii au așteptat cu nerăbdare următoarele zile libere, care vor fi destul de multe.
Zile libere în anul 2023, care se va încheia în ceva mai mult de două luni, nu au fost deloc puține. Bugetarii au beneficiat deja de două minivacanțe de câte trei zile fiecare, patru minivacanțe de patru zile și o minivacanță de cinci zile.
Bugetarii se vor bucura de noi zile libere în decembrie
Ziua Națională a României, care are loc pe 1 decembrie, aduce cu sine nu mai puțin de patru zile libere. Această minivacanță începe într-o joi, la final de noiembrie, și se întinde până duminică.
Minivacanța se referă la cele patru zile dedicate bugetarilor în apropierea Zilei Naționale. Acestea includ ziua de Sfântul Andrei, care va fi într-o joi, urmată de cele trei zile care duc până la duminică, pe 3 decembrie.
Astfel, hotelierii din țară pot deja să pregătească oferte speciale pentru cei interesați, având în vedere această oportunitate de minivacanță.
Minivacanță pentru români și la sfârșit de an
Anul se încheie cu o altă minivacanță, care coincide cu sărbătorile sfinte ale Nașterii Domnului.
Aici ne referim la cele patru zile libere de Crăciun, care acoperă perioada de sâmbătă până marți, adică 23 - 26 decembrie.
Liberele legale rămase din 2023
- 30 noiembrie (joi) — Sfântul Andrei
- 1 decembrie (vineri)— Ziua Națională a României
- 25 decembrie (luni)- Prima zi de Crăciun 2023
- 26 decembrie (marți) — A doua zi de Crăciun 2023.
Mai puține zile libere în 2024
În anul 2024, bugetarii nu se pot bucura de aceeași noroc ca în anii precedenți. Cu toate că Guvernul României a adăugat încă două zile la lista zilelor libere legale, din cele 17 anuale, doar 10 vor coincide cu zilele lucrătoare.
Astfel, din totalul de 366 de zile din an, 252 vor fi zile lucrătoare, iar doar 114 vor fi zile libere.
În 2024, zilele de 6 și 7 ianuarie sunt declarate nelucrătoare (Boboteaza și Sfântul Ioan Botezătorul), însă din nefericire, acestea cad într-o zi de sâmbătă și respectiv duminică.
Zile libere în 2024:
- 1 ianuarie – Anul Nou (luni)
- 2 ianuarie – Anul Nou (marți)
- 6 ianuarie – Bobotează (sâmbătă)
- 7 ianuarie – Sfântul Ioan Botezătorul (duminică)
- 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române (miercuri)
- 1 mai – Ziua Muncii (miercuri)
- 3 mai – Vinerea Mare
- 5 mai – prima zi de Paște ortodox 2024 (duminică)
- 6 mai – a doua zi de Paște ortodox 2024 (luni)
- 1 iunie – Ziua Copilului (sâmbătă)
- 23 iunie – Rusalii (duminică)
- 24 iunie – A două zi de Rusalii (luni)
- 15 august – Adormirea Maicii Domnului (joi)
- 30 noiembrie – Sfântul Andrei (sâmbătă)
- 1 decembrie – Ziua Națională a României (duminică)
- 25 decembrie – prima de Crăciun (miercuri)
- 26 decembrie – a doua zi de Crăciun (joi).