Ministrul-xerox de la Educaţie: "Voi retrage licitaţiile la clasa pregătitoare, facem improvizații". Copiii rămân fără mobilier nou

Ministrul-xerox de la Educaţie: "Voi retrage licitaţiile la clasa pregătitoare, facem improvizații". Copiii rămân fără mobilier nou

Cel de-al treilea ministru al Educaţiei al Guvernului Ponta, Liviu Pop, a spus în această dimineaţă că va retrage licitaţiile pentru clasa pregătitoare, "după ce au fost găsite probleme la achiziţia de mobilier, iar în anul şcolar viitor vor fi făcute improvizaţii pentru funcţionarea acesteia".

"Din păcate, suntem foarte, foarte întârziaţi la clasa pregătitoare. Vom reanaliza tot ce înseamnă cei 50 de milioane de euro daţi pentru licitaţii raportat la cei 130.000 de elevi. Din punctul de vedere al pregătirii clasei pregătitoare, discutăm de 130.000 de elevi, pentru aceştia nu avem în momentul de faţă decât programele şcolare. Şcolile nu au fost utilate. Licitaţiile le voi retrage săptămâna viitoare. Am suspendat toate plăţile la Ministerul Educaţiei timp de o săptămână, până se finalizează auditul", a spus ministrul interimar Liviu Pop, în emisiunea "După 20 de ani" difuzată duminică de Pro TV.

El a precizat că sunt două tipuri de fonduri, unele deja licitate, pe opt euro-regiuni, respectiv 26 milioane de lei pentru bănci, scaune, catedre, mobilier, şi altele, de 23 de milioane de lei, pentru materiale şi hărţi. "Pe licitaţie a fost doar mobilier. Fac audit, retrag licitaţia.Utilarea se va face, banii vor fi tot aceiaşi. Auditul care se face a semnalat o problemă pe licitaţia de la mobilierul şcolar. Premierul mi-a dat sarcină - dacă este să zic aşa - să analizez, iar în şedinţa de Guvern de miercuri să vin cu rezultatul", a precizat Liviu Pop. Ministrul interimar al Educaţiei a ţinut să asigure părinţii că mobilier şi materiale vor fi în sălile de clasă, iar cadrele didactice sunt instruite.

"Sunt profesori instruiţi, nu avem problemă cu cei care există în sistem. În 2 august avem concurs de titularizare, iar cei care vor intra în sistem, nu au fost pregătiţi să ia clasa pregătitoare în 2012. Nu poţi veni în martie fără programe. Fac o improvizaţie pentru clasa pregătitoare, din punct de vedere al personalului. O să cer inspectorilor şcolari, directorilor de unităţi şcolare ca la aceste clase pregătitoare să fie puse cadre didactice care există în sistem, nu care vin în august", a adăugat Pop.

Ministrul interimar al Educaţiei a adăugat că doar aşa pot fi rezolvate problemele la clasa pregătitoare. "Este o improvizaţie. De exemplu, am învăţătoare la clasa I-IV, voi fi poate nevoit să aduc un învăţător de la a III-a să lucreze la clasa pregătitoare, cu acordul clasei. Sau o educatoare s-o pregătim să ia clasa pregătitoare", a spus Liviu Pop, precizând că acest mod de funcţionare nu este un experiment. Problema clasei pregătitoare Întrebat dacă a luat în calcul amânarea introducerii în învăţământ a clasei pregătitoare, Liviu Pop a răspuns: "Nu, exclus!".

"Clasa pregătitoare nu mai putem s-o amânăm. Unde duc copiii? În Bucureşti, unde am cea mai mare problemă, grădiniţele sunt pline. Ce pot face educatoarele care trebuie să ia grupa mică? Să facă pregătire suplimentară, să ia clasa pregătitoare, dacă sunt situaţii. 130.000 de copii înseamnă 6.500 de cadre didactice. Voi cere inspectorilor şcolari situaţia, să văd cine ia clasele", a adăugat Pop. Funeriu: „Alesesem un mobilier adaptat vârstei copiilor și activităților pe care le vor face” Ținând cont de vârsta copiilor care vor urma clasa pregătitoare, improvizațiile nu sunt o soluție. „Când am făcut curriculum pentru clasa pregătitoare ne-am gândit la activitățile pe care le vor face copiii, la faptul că trebuie să se și joace și am ales un mobilier adaptat pentru vârsta lor”, spune fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu.  Așa ar fi trebuit să arate mobilierul pentru clasa pregătitoare

Așa ar putea arăta improvizațiile gândite de noul ministru pentru elevii de 6 ani