Ministrul român de Externe, mesaj alarmant despre conflictul SUA-Iran

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, miercuri, la Bruxelles, că atacul cu rachete ale Iranului asupra bazelor din Irak nu contribuie la reducerea tensiunilor în regiune, ci, dimpotrivă, poate duce la o deteriorare suplimentară a situaţiei de securitate din Irak şi din vecinătate.

”După cum ştiţi, după atacul asupra Ambasadei Americane din Bagdad, România și-a exprimat ferm condamnarea sa față de această evoluție, de asemenea şi-a manifestat îngrijorarea profundă față de evoluțiile care au urmat acestui atac și respectiv măsurilor cu caracter preventiv și de protecție pe care Statele Unite le-au luat ulterior. De atunci însă, am constatat o serie de alte evoluții îngrijorătoare și o escaladare a tensiunilor și mă refer aici, pe de o parte, la promisiunea ferme de retaliere directă sau prin intermediul unor "proxies (terțe părți-n.r)".

De asemenea, am văzut noi atacuri asupra facilităților coaliției anti-Daesh care acționează în Irak. În acest context, în ultima perioadă, de asemenea, în constatat rezoluția pe care Parlamentul Irakian a adoptat-o pentru a cere părăsirea de către forțele militare străine a teritoriului irakian, ceea ce însă nu contribuie la o detensionare a situației, mai ales având în vedere că forțele coaliției împotriva Daesh au ca scop antrenarea militarilor irachieni pentru a răspunde provocării pe care o reprezintă Statul Islamic”, a spus ministrul.

"E vorba despre o posibilă deteriorare severă a acestei situaţii”

Bogdan Aurescu a aminitit și despre declarația Iranului prin care îşi dezangajează pe mai departe participarea la Acordul Cuprinzător privind Pactul Nuclear, ”ceea ce, de asemenea, nu contribuie la o evoluţie pozitivă în acest dosar".

În acest context, a mai afirmat ministrul de Externe, "atacul cu rachete ale Iranului asupra bazelor din Irak care găzduiesc militari americani şi ai coaliţiei împotriva Daesh nu contribuie în niciun caz şi în niciun fel la reducerea tensiunilor în Irak şi în regiune, ci, dimpotrivă, poate duce la o deteriorare suplimentară a situaţiei de securitate din Irak şi din vecinătate".

"E vorba despre o posibilă deteriorare severă a acestei situaţii. Prin urmare, România reiterează ferm apelul său la de-escaladare", a subliniat Bogdan Aurescu.

Românii din Iran nu au fost afectați

El a mai transmis că nu există cetăţeni români afectaţi de atacurile cu rachete lansate de Iran în Erbil: "Având în vedere că o serie de rachete au vizat şi regiunea Erbil, unde se găseşte o comunitate de aproximativ 180 de cetăţeni români, prin Consulatul General al României de la Erbil, am confirmat faptul că cetăţenii români nu sunt afectaţi de aceste evoluţii".

Comandamentul militar irakian a anunţat miercuri că 22 de rachete iraniene au căzut asupra a două baze militare de pe teritoriul Irakului "fără a face victime printre forţele irakiene". A fost vorba despre o ripostă a Iranului împotriva intereselor SUA, care l-au ucis vineri pe generalul iranian Qassem Soleimani