Majorările la pensii pentru români sunt programate să aibă loc atât din 1 ianuarie 2024, cât și din septembrie 2024. Această realizare este evidențiată de către Simona Bucura-Oprescu, actualul ministru al Muncii, care afirmă că țara a îndeplinit și obligațiile europene asumate.
Ministrul Muncii a evidențiat că prin Legea pensiilor, românii vor experimenta, în fiecare an, creșteri de pensii începând din prima lună a anului 2024. Totul ca o formă de respect pentru toată munca depusă de-a lungul timpului.
Ministrul Muncii evidențiază succesul înregistrat în majorarea de pensii
„Una dintre condițiile pe care Comisia Europeană ne-a impus-o a fost ca noua lege a sistemului public de pensii să fie adoptată de forul decizional până pe 20 noiembrie, ieri a fost doptată legea, prin urmare plafonul de 9,4 a fost eliminat.
Angajamentul este unul definitiv. În 2024 românii vor primi ceea ce merită, noua lege a pensiilor nu este despre un cuantum mai mare. Este o formă de respect pentru români, atât pentru cei ce au muncit până acum, cât și cei care urmează să se pensioneze.
De acum, pensiile urmează să se majoreze în fiecare an în ianuarie”, a declarat Simona Bucura-Oprescu.
Potrivit acesteia, au existat ani în care s-au efectuat majorări și în luna septembrie. În prezent, românii au asigurarea că majorările vor avea loc în luna ianuarie. În septembrie, vor fi plătite pensiile rezultate în urma recalculării, care vizează soluționarea inechităților.
Noua formulă ține cont de punctele contributive. Se aduce un element suplimentar care se referă la stabilitatea în muncă pentru românii care au acumulat peste 25 de ani de cotizare. Și, în plus, pentru perioadele de serviciu militar, facultate și masterat.
Schimbări în concediul de maternitate
În plus, Simona Bucura-Opreascu a discutat despre posibilitatea ca perioada de îngrijire a copilului, în special concediul de maternitate de doi ani, să fie considerată perioadă contributivă în viitor și să fie luată în considerare la calculul pensiei.
„Luăm în calcul concediul de materinatate ca stagiu contributiv. Trebuie ca doamnele care ne urmăresc să știe acest lucru. Legea nu pedepsește femeile”, a declarat ministrul Muncii la România TV.
Camera Deputaților a adoptat luni, în calitate de for decizional, noua Lege a pensiilor publice.
În aceeași conjunctură, Comisia Europeană a avizat, marți, modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), cu o valoare de 28,5 miliarde de euro.
Ministrul Muncii anunță majorări de pensii cu până la 80%
Ministrul Muncii a declarat zilele trecute că este esențial ca românii să înțeleagă că, în urma recalculării, nimeni nu va suferi pierderi de pensii. Cuantumul avantajos al pensiilor va fi menținut.
Ministrul a dezvăluit că noua Lege a pensiilor le garantează românilor anual pensii mai mari.
„Este foarte important ca românul să știe că vom avea creșteri ale pensiilor poate și cu 1%, poate și cu 80%, depinde. Fiecare pensionar este unic, fiecare are propriile date cu privire la punctele de stabilitate, la punctele de contributivitate și punctele asimilate”.