Câteva ţări din zona euro "nu ne mai vor", a declarat astăzi ministrul grec de finanţe Evangelos Venizelos, subliniind să Atena vrea să convingă ţările partenere că va reuşi în final să rămână în uniunea monetară.
„Trebuie să le spunem adevărul cetăţenilor greci. Există mai multe ţări în zona euro care nu ne mai vor. Iar noi trebui să le convingem că Grecia poate să reziste acolo, pentru generaţiile viitoare, pentru copiii noştri", a declarat Venizelos, citat de AFP, în momentul sosirii sale la reşedinţa preşedintelui republicii Carolos Papoulias. Acesta din urmă a anunțat că renunță la salariul său în semn de solidaritate cu populația încercată de cel de-al cincilea val de austeritate.
"Ţara se află pe muchie de cuţit", a adăugat el, făcând aluzie la negocierile internaţionale tensionate în curs cu privire la implementarea noului plan de salvare şi a planului de ştergere a unei părţi a datoriei ţării.
Venizelos i-a pus în gardă pe toţi cei care "se joacă cu focul în străinătate, dar şi în interiorul ţării, unii cu torţe, alţii cu chibrituri". "În orice caz, pericolul este mare", a subliniat el. "Miza generaţiei noastre - fie facem sacrificii şi reduceri, fie ne confruntăm cu o catastrofă naţională ce ne poate afecta societatea, instituţiile şi democraţia", a conchis ministrul grec de finanţe.
La ieşirea de la întâlnirea cu şeful statului, Venizelos a anunţat că Grecia şi-a îndeplinit partea dificilă din obligaţiile fixate pentru obţinerea unui nou pachet de asistenţă financiară, iar problemele rămase în suspensie vor fi rezolvate până la teleconferinţa de din după-amiaza acestei zile a Eurogrup, transmite şi Reuters, preluată de Agerpers.
Liderul Eurogrupului, Jean-Claude Juncker, a anunţat că reuniunea de astăzi a miniştrilor de finanţe din zona euro consacrată ajutorului pentru Grecia a fost anulată ca urmare a faptului că Atena nu a îndeplinit toate condiţiile cerute. Juncker a precizat că Grecia nu a anunţat încă modalităţile prin care va asigura economii suplimentare în valoare de 325 de milioane de euro în anul 2013, aşa cum s-a angajat.
În luna octombrie 2011, liderii zonei euro au convenit un al doilea program de finanţare destinat Greciei, în valoare de 130 miliarde de euro, după ce estimările iniţiale potrivit cărora Grecia va putea reveni pe pieţele financiare în luna martie 2012 s-au dovedit mult prea optimiste.