Ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, a exclus duminică posibilitatea ca o eventuală aderare a Ucrainei la NATO să fie inclusă pe agenda Alianţei, avertizând totodată că abordarea acestei chestiuni nu ar face altceva decât ”să toarne gaz pe foc” în conflictul din estul separatist al acestei ţări, transmite agenţia EFE.
”În opinia mea, intrarea Ucrainei în NATO nu poate fi pe ordinea zilei. Eu nu văd Ucraina pe drumul către NATO”, a punctat şeful diplomaţiei germane într-un interviu acordat postului de televiziune ZDF. El a adăugat că înţelege dorinţa Kievului de a-şi consolida securitatea, dar a amintit de ”conflictul periculos” cu insurgenţii proruşi, care s-ar putea agrava, motiv pentru care a insistat să se acţioneze cu ”realism”.
Intrarea în NATO este una dintre principalele aspiraţii ale coaliţiei guvernamentale proeuropene de la Kiev. Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a declarat luni că decizia aderării sau neaderării la Alianţa Nord-Atlantică trebuie luată în urma unui referendum, el recunoscând totodată că Ucraina are nevoie de încă cel puţin şase ani de eforturi susţinute pentru a îndeplini criteriile necesare aderării atât la NATO, cât şi la Uniunea Europeană.