Ministrul Educaţiei a vorbit despre ELIMINAREA Evaluării Naţionale
- Gabriel Fere șteanu
- 15 martie 2017, 15:58
Pavel Năstase a abordat recent o discuţie sensibilă: renunţarea la Evaluarea Naţională. Ministrul Educaţiei a precizat că monitorizarea constantă a parcursului şcolar al elevilor este un proces fundamental în orice sistem de învăţământ.Astfel, cu toate că au structura unui examen, evaluările în clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a ar fi bine-venite.
"Nu se pune această problemă (a renuntării la evaluările naționale-n.r). Eu am exprimat un punct de vedere personal că sunt sisteme performante în lume și am dat că exemplu sistemul japonez unde, pană la vârstă de 10 ani, copiii nu dau asemenea evaluări. Și am spus că, așa cum prevede legea educației, aceste evaluări care sunt prevăzute în clasă a II, a IV, a VI-a sunt foarte bine-venite. Deci, avem nevoie din timp în timp să vedem parcursul unui elev și, în funcție de asta, profesorul ar trebui să-i pregătească o fisă de parcurs pentru viitor care să îl aducă la nivel cu ceilalți. Deci e o evaluare de nivel de pregătire și este foarte bine-venită", a afirmat Năstase, după audierea la Comisia de invătămant a Camerei Deputaților.
Examene sau doar simple indicii în ,,cariera” de elev
"Lucrul acesta, fiind organizat la nivel național, cu subiecte unice, lasă impresia unui examen de bacalaureat sau a unui examen de evaluare natională, or, acest lucru, după părerea mea, ar trebui să se întâmple de mai multe ori pe parcursul invătămantului primar, dar asta trebuie să o facă în mod individual fiecare cadru cu elevii pe care îi are în clasă respectivă și să pregătească foarte minuțios aceste fise pe care să le discute eventual și cu părintii și cu elevii pentru că altfel degeaba dăm aceste evaluări", a explicat Pavel Năstase.