Ministrul Bogdan Aurescu a declarat, astăzi, la reuniunea OSCE, că România solicită continuarea eforturilor pentru obţinerea de progrese în procesul de negociere privind soluţionarea conflictului din Transnistria.
Potrivit unui comunicat al MAE, în cadrul intervenţiei în plenul reuniunii, ministrul român a manifestat îngrijorare faţă de criza securităţii europene, în contextul actual marcat de conflictul din Ucraina, persistenţa conflictelor îngheţate din zona Mării Negre şi încălcarea principiilor şi normelor dreptului internaţional.
Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat sprijinul ferm al României pentru eforturile de soluţionare a crizei din Ucraina, pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi pentru parcursul european al acesteia, dar şi preocuparea pentru impactul acţiunilor Federaţiei Ruse, inclusiv la nivel regional.
Totodată, şeful diplomaţiei române a evidenţiat necesitatea intensificării eforturilor pentru soluţionarea conflictelor îngheţate în spaţiul OSCE, cu respectarea principiilor fundamentale şi a normelor de drept internaţional.
În acest context, Bogdan Aurescu a subliniat importanţa prioritară pe care România o acordă soluţionării conflictului din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, reconfirmând sprijinul pentru negocierile în format "5+2" şi solicitând continuarea eforturilor pentru obţinerea de progrese în procesul de negociere.