Cetăţenii olandezii nu vor mai avea menţionat sexul pe cărţile de identitate care vor fi emise peste câţiva ani, menţiune pe care ministrul olandez al Educaţiei, Culturii şi Ştiinţei, Ingrid van Engelshoven, o consideră „inutilă”, scrie sâmbătă AFP.
Într-o scrisoare transmisă parlamentului, doamna Ingrid van Engelshoven, însărcinată şi cu „Emanciparea”, menţionează intenţia de a elimina această menţiune din cărţile de identitate începând cu anii 2024-2025. Sexul va rămâne însă înscris pe paşapoartele olandeze, întrucât astfel procedează şi celelalte state ale UE.
„Olanda nu ar fi prima ţară membră (a UE) cu o carte de identitate fără menţiunea genului. Cartea de identitate germană nu menţionează sexul”, iar cetăţenii trebuie să-şi poată „modela propria identitate şi să trăiască în deplină libertate şi securitate”, motivează ea.
„Este o veste excelentă pentru persoanele care au zi de zi probleme cu această categorie a genului pe cartea lor de identitate”, au reacţionat organizaţii olandeze de apărare a drepturilor homosexualilor şi ale altor minorităţi sexuale.
Ce s-a întâmplat în România
Amintim că la jumătatea lunii iulie, Senatul României a adoptat un proiect controversat potrivit căruia se modifică Legea Educației, astfel încât referirile la identitatea de gen vor fi interzise în școlile și universitățile din România.
Astfel, legea votată de senatori interzice în școli „activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași”.
Proiectul de lege a fost inițiat de senatorii PMP Lungu Vasile-Cristian și Pașcan Emil-Marius, iar amendamentul referitor la identitatea de gen îi aparține lui Vasile Cristian Lungu, absolvent al Seminarului Teologic din Zalău și licențiat apoi în Psihologie Specială în SUA, la Loyola University.
Concret, proiectul votat astăzi prevede că articolul 7 din Legea educației se modifică, la aliniatul (1), prin adăugarea următoarelor prevederi:
Art. 7 – (1) În unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, inclusiv în unitățile care oferă educație extrașcolară, sunt interzise: (…)
- e) activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași.
Proiectul a trecut cu 81 voturi de voturi „pentru”, 22 „împotrivă” și 27 de abțineri. UDMR a votat împotrivă.
„România se aliniază unor poziții promovate de Ungaria lui Viktor Orban și de Polonia, devenind un regim în care s-a introdus poliția gândirii. Contravenim astfel obligațiilor asumate de Romania prin Convenția ONU privind drepturile copilului si prin Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW), Convenția de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice”, scrie Alexandrescu.